Visează să ajungă asistente medicale, dar ar putea renunța la școală din cauza unui ordin MEN

×
Publicitate

Liceele care nu au avut nici măcar un absolvent capabil să ia Bacalaureatul nu mai au dreptul să organizeze clasa a IX-a. Prevederea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial.

Numai în această vară 43 de instituţii cu profil tehnologic au fost în această situaţie. Măsura este contestată de unii specialişti în educaţie.

În judeţul Bacău, la prima sesiune de Bacalaureat, la două licee tehnologice s-a înregistrat promovabilitate zero. Unul din oraşul Târgu Ocna şi altul din comună Răchitoasa.

Florina şi Ana Maria sunt în clasa a VIII-a şi vor să ajungă asistente medicale. Sunt îngrijorate însă ca părinţii nu îşi vor permite să le trimită la oraş, în Bacău, dacă toate clasele de a IX-a de la liceul din localitate vor fi desfiinţate.

Reporter: Ce o să faceţi după ce termină şcoala?
Mirela Corcovală, mama fetelor: Ce o să facem, le lăsăm aşa cu 8 clase.
Reporter: Care o să fie şansa lor în viaţă fără liceu?
Mirela Corcovală, mama fetelor: O să fie greu, ca şi eu tot 8 clase am.
Valentin Corcovală, tatăl fetelor: Nu ne permitem că nu sunt bani şi cu ajutorul social care este ce să fac?
Reporter: Cum crezi că o să te descurci?
Ana-Maria Corcovală, elevă: Nu ştiu, greu,nu avem posibilitate să mergem mai departe.

Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, doar liceele în care a promovat cel puţin un candidat pot înfiinţa clasa a IX-a.

"Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul / filiera / profilul / specializarea / calificarea profesională / programul de studii <...> se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie-iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent", se arată în ordinul de ministru.

Din păcate în peste 20 de judeţe din ţară este dezastru.

În judeţul Iaşi, la sesiunea de Bacalaureat din vara, elevii de la două licee au picat examenul în masă. Printre ei şi 20 de absolvenţi de la Liceul Tehnologic "Petru Rareş" din Târgu-Frumos.

Gabriel Maftei, director adjunct Liceul "Petru Rareş": "Suntem singurul liceu tehnologic din zona noastră. Practic, se scoate din traseul educaţional partea tehnologică dintr-o zonă geografică pentru că într-o sesiune de bacalaureat nu am avut niciun elev promovat. Avem proiecte în şcoală, cu care facem pregătire suplimenatră, cu masă de prânz, şi credem că pe viitor nu se va mai întâmpla, dar acest ordin ne scoate de pe piaţă."

Potrivit sindicaliştilor din Educaţie, măsura e cu dublu tăiș.

Laviniu Lăcustă, lider sindicat USLIP: "Putem vorbi şi de riscul ca aceste licee să dispară. Cu certitudine vom avea un impact pe normele cadrelor didactice. Vor fi cu siguranţă reduceri de catedre."

Singura opţiune a elevilor care vor vrea să urmeze un profil tehnologic va fi școala profesională. La finalul ei, vor obţine, însă, o calificare de nivel inferior dar şi o meserie cu care se pot angaja imediat.

Sabina Manea, purtător de cuvânt ISJ Iaşi: "Este un moment în care managementul şcolii trebuie să-şi reconfigureze opţiunile, să vadă oportunităţile din piaţa muncii şi să vină cu o ofertă adecvată."

Pe de altă parte, reprezentanţii Onspectoratului dau asigurări că elevii vor avea opţiuni şi se vor putea înscrie în liceele cele mai apropiate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62078900
Cursurile care le garantează tinerilor un loc de muncă. Elevii primesc și bani

Lipsa de forță de muncă se resimte inclusiv în magazine. Chiar dacă poate părea banal, nu este uşor să vinzi un produs. Inclusiv pentru asta îţi trebuie specializare.

62078862
Ore în containere la şcolile cu prea mulţi elevi cu "viză de flotant". Reacţia părinţilor

Supraaglomerate, mai ales de elevi înscrişi cu viză de flotant, şcolile bine cotate din Capitală au început să mute o parte din clase în structuri tip container.

62078262
Problemele cu care se confruntă copiii care nu primesc atenție din partea părinților

Copiii crescuţi de părinţi care au mereu telefonul lipit de ureche ajung la grădiniţă cu întârzieri de limbaj, probleme de concentrare, şi fără să ştie să ţină creionul în mână.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.