Guvernul extinde „Masă sănătoasă” la 500.000 de elevi. Ce ar trebui să mănânce copiii și cât ne costă abandonul școlar

62416968

Guvernul a decis, în şedinţa de marţi, să extindă programul „Masă sănătoasă” la peste 500.000 de beneficiari. 

Ministerul Educației trebuie să stabilească, până pe data de 1 februarie, numărul preșcolarilor și elevilor incluși în Programul național „Masă sănătoasă”, pentru anul școlar 2025-2026, conform Ordonanței de Urgență aflată pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 28 ianuarie.

Acest program are ca scop promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii şi tinerii din şcolile din România, sprijinind astfel participarea lor la educaţie, potrivit Ministerului Educației.

România a avut în 2023 o rată de abandon școlar de 16,6%, cea mai mare din Uniunea Europeană, fiind estimat că circa 23.000 de elevi părăsesc anual timpuriu sistemul de Educație. Un tânăr care abandonează studiile câștigă în medie cu circa 190.000 pe timpul vieții decât unul care își continuă studiile, conform unor estimări recente ale Camerei de Comerț Româno-Americane - AmCham.

Cheltuielile anuale cu abandonurile analizate de AmCham sunt de aproximativ 2,3 miliarde euro anual, adică aproximativ 0,77% din PIB-ul anual al României.

„PNMS urmăreşte să creeze motivaţia pentru studiu, să menţină echilibrul socio-emoţional şi să întărească starea de bine a elevilor, contribuind la reducerea abandonului şcolar pe termen lung. Programul realizează aceste obiective prin furnizarea unei mese nutritive şi echilibrate în şcoli”, arată Ministerul Educaţiei.

Știrile PRO TV a prezentat recent cum se desfășoară acest program în Finlanda, o țară luată ca exemplu din punct de vedere al sistemului educațional.

Finlanda este printre primele țări care a implementat la nivel național programul „masa caldă". Se întâmpla în 1947, imediat după război. Prin legislația de la acea vreme s-a stabilit ca elevii săraci să primească gratuit din partea statului mâncare caldă la școală.

Masa caldă pentru elevii din Finlanda costă 1,8 euro pe zi și are numeroase feluri, cu multe legume.

Cum ar trebui să arate o „masă caldă”

În anul școlar 2023-2024 Programul Național „Masă sănătoasă” a funcționat în 1.463 de unități de învățământ, pentru un număr de 522.341 beneficiari preșcolari și elevi.

În anul școlar 2024-2025, 533.907 de preșcolari și elevi au beneficiat de program, conform notei de fundamentare a Ordinului 7.732 din 16 decembrie 2024.

Banii acordați de Guvern pentru finanțarea proiectului sunt în limira sumei de 1.139.400 mii de lei, iar bugetul pe elev va fi de 15 lei, la fel ca în anul 2024.

De precizat că anul trecut, fostul ministru al Educației, Ligia Deca, promitea că programul va fi extins cât mai repede la peste un milion de beneficiari, jumătate din ținta propusă acum de Guvernul Ciolacu II.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat o listă cu variante orientative de meniu recomandate pentru programul „Masă Sănătoasă”, care să fie nutritive și bogate în vitamine. Astfel că, elevii ar trebui să primească la școală:

1. ciorbă de legume;

2. supă de pui cu legume;

3. ciorbă de văcuță cu legume;

4. legume cu piept de pui/carne slabă de porc la grătar;

5. mâncare de mazăre cu piept de pui/carne slabă de porc/vită;

6. pilaf cu legume și ficăței de pui;

7. piure de morcov cu grătar de pui/carne slabă de porc;

8. piure de cartofi, salată cu piept de curcan;

9. mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor;

10. ghiveci de legume cu pui/carne slabă de porc;

11. orez cu legume și pui/carne slabă de porc/vită la tavă;

12. sufleu de broccoli cu brânză;

13. cartofi gratinați, salată cu piept de pui la grătar;

14. tocană de legume cu orez brun;

15. piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume la cuptor;

16. omletă cu legume - ardei, ciuperci, ceapă verde și brânză telemea;

17. sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor;

18. dovlecel umplut cu brânză la cuptor;

19. ciuperci la cuptor umplute cu brânză, pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani;

20. macaroane cu brânză;

21. cartofi franțuzești, la cuptor, cu brânză și ou;

22. quinoa cu legume;

23. sandvici cu unt, șuncă, cașcaval și legume - roșii, castravete, salată;

24. sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude - gogoșar, varză, morcov

Programul „Masă Sănătoasă” se adresează preşcolarilor şi elevilor prezenţi la activităţile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar şi constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.

În practică, situația stă diferit

Cu toate că programul a avut rezultate și s-a dovedit că reduce absenteismul în șocile din România, situația nu este „roz”. 

Anul trecut, la o școală din Târgu Mureș, copiii au primit produse alterate, iar părinții au fost revoltați. Printre produsele oferite elevilor ca gustare, un angajat al școlii a observat un corn uscat și mucegăit și iaurt care părea stricat. Produsele alterate au fost găsite în magazia unde erau depozitate după ce au fost livrate de către furnizori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Proba orală la limba română de la Bacalaureat. Elev: „Am argumentat câte fake news-uri apare și despre Președenție”

Peste 150 de mii de liceeni din anii terminali au intrat în examenul de bacalaureat, odată cu proba orală de competențe la limba română. Au primit subiecte la prima vedere și le-au discutat fără stres, cu examinatorii.

Topul celor mai bune universități din lume. România intră în top 1.500, cu ASE și UMF „Carol Davila”

Clasamentul mondial al universităților pune România pe harta celor mai bune centre de studii din lume. Universitățile de la noi nu sunt în primele 100, dar au intrat în primele 1.500 din cele 30.000 din toată lumea.

„Bătălia viitorului” s-a dat la Arad. Liceeni s-au „duelat” în roboți care mai de care mai avansați

În Arad, s-a dat „bătălia viitorului” între 20 de echipe de liceeni. Zeci de roboți au participat la o competiție inedită, în care fiecare concurent și-a construit propriul dispozitiv.

Recomandări
Ilie Bolojan: „PNL va susține proiectul legii salarizării. E o măsură care evită pierderea a peste 700 de milioane de euro”

Grupurile parlamentare ale PNL au fost mandate să susţină adoptarea proiectului legii salarizării, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.

Sindicatele din Educație resping proiectul legii salarizării: „O sfidare directă la adresa salariaților din învățământ”

Federațiile sindicale din învățământ anunță că „refuză categoric” prevederile legii salarizării unitare, considerând că forma cea mai recentă prezentată de Ministerul Muncii este „o sfidare directă la adresa salariaților” din sistem.

Radu Miruţă: În cazul lui Dominic Fritz, decizia CCR este o nedreptate şi un abuz. Este împotriva oricărui principiu

Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, a declarat vineri, la Timişoara, că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) în cazul primarului Dominic Fritz este "o nedreptate şi un abuz".