Facultatea care oferă calea sigură de a pleca din țară, luată cu asalt de absolvenți

×
Publicitate

Facultățile de medicină sunt asaltate în aceste zile de candidați. Tinerii se orientează spre o meserie bine plătită în România, care reprezintă însă și o cale sigură pentru a pleca din țară.

Numai la Universitatea Carol Davila din Capitală sunt peste o mie de candidați pentru cele 650 de locuri de la buget, iar înscrierile nu s-au încheiat.

Şi deși facultățile pregătesc mulți doctori, spitalele tot nu au personal. Ultimele cifre arată că ar mai fi nevoie de aproximativ 11.000 de cadre medicale.

La ghişeele Universităţii Carol Davila din Bucureşti erau cozi şi în a patra zi de înscrieri. Cu speranţe mari, candidaţii susţinuţi de părinţi visează că vor reuşi să schimbe sistemul de sănătate.

Părinţi: ''Poporul român are nevoie de medici, suferă şi trebuie să-i oferim medici."

Reporter: "Ce-i lipseşte sistemului de sănătate din România?"

PărințI: "În primul rând medici, organizare''.

Părinte: "Este în tatonare, urmăreşte seriale de profil şi îşi schimbă opţiunea de la o zi la alta. Nu ştiu sigur dacă rămâne în România pentru că optăm şi pentru medicină în engleză''.

În schimb, Iulia şi-ar dori să profeseze medicina chiar la ea în Bistriţa, acolo unde este un spital nou. Tânăra este deja admisă la medicină datorită rezultatelor obţinute la olimpiada de biologie.

Iulia: ''Nu suntem organizaţi. Partea de birocraţie e foarte vastă şi medicii nu pot să lucreze atât de bine pe ce fac ei. Au multe hârtii de completat şi asta trage în jos sistemul''.

Universitatea Carol Davila a scos la concurs 850 de locuri la medicină, dintre care 650 sunt fără taxe. Cu stomatologia şi farmacia sunt disponibile în total 1460.

Dr. Radu Costea, prodecanul Facultății de Medicină: "Îi pregătim pentru a fi medici de medicină generală, aşa termină licenţa, mai departe e opţiunea lor la rezidențiat ce anume specialităţi îi atrag. Sperăm să reuşim să selectăm cei mai buni absolvenţi de liceu care vor fi cei mai buni studenti''.

Indiferent câţi doctori pregătesc facultăţile din România, în spitale nevoia de personal medical e acută. Lipsesc 11.000 de medici.

Conform INS, anul trecut, în România au lucrat peste 60.000 de doctori, cu 2.000 mai mult decât în 2017. Chiar şi aşa avem în continuare un mare deficit, mai ales în secţiile de anestezie şi terapie intensivă, pediatrie sau unităţile de primiri urgente.

Admiterea la Universitatea Carol Davila va fi pe 24 iulie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62060224
Absolvenţii clasei a VIII-a află în ce liceu vor învăţa după repartizarea computerizată

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat va avea loc vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

62060474
Voluntari din mai multe țări îi învață cultura europeană pe copiii români de la sate

Copiii pot să deprindă valorile lumii în care trăim fără să participe cu orice preţ la cursuri serioase. Asta şi-au propus să demonstreze mai mulţi tineri din Germania, Franţa, Irlanda şi Portugalia, care se afla în aceste zile în Maramureş.

62060266
Ecaterina Andronescu le-a arătat absolvenților de la Politehnică 2 bancnote: ”Le vreți?”

În timp ce elevii care au dat bacalaureatul mai au exact 41 de ore până când vor afla rezultatele, facultățile așteaptă ca cei mai buni candidați să ocupe locurile proaspeților absolvenți.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.