Campania Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti - "Asumă-ţi să fii sănătos!", prin cei 46 de medici voluntari, a oferit turiştilor aflaţi în staţiunile din sudul litoralului românesc, în perioada 10-15 august, un număr de 4.214 consultaţii dermatologice, endocrinologice, pediatrice şi pneumologice, scrie Agerpres.
"Pentru al şaselea an consecutiv, campania de prevenţie "Asumă-ţi să fii sănătos!" a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti a fost prezentă în staţiunile din sudul litoralului românesc (Olimp, Neptun, Saturn, Jupiter şi Mangalia) şi a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE), Societatea Română de Pediatrie şi Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale- prin Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti" şi al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa. 4.214 consultaţii medicale, în regim gratuit, în domeniile dermatologiei, endocrinologiei, pediatriei şi pneumologiei. Screening melanom, screening sindrom metabolic, screening osteoporoză, evaluări spirometrice, precum şi evaluare stare de nutriţie a copiilor în corelaţie cu anumite variabile socio-economice şi familiale. Acesta este rezultatul campaniei de prevenţie "Asumă-ţi să fii sănătos!" -Litoral 2026 de către cei 46 de medici rezidenţi, specialişti şi primari dermatologi, endocrinologi, pediatri şi pneumologi angrenaţi în amplul program anual de voluntariat, derulat pe litoralul românesc de către Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti", se arată într-un comunicat transmis duminică de instituția de învăţământ superior.
Medicii voluntari au fost prezenţi în staţiunile Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter şi Mangalia, în puncte special amenajate pe plajă unde au fost instalate corturi puse la dispoziţie de către Ministerul Apărării Naţionale.
Medicii au descoperit la turiști o serie de suspiciuni de boli grave
Numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenţie "Asumă-ţi să fii sănătos!"-Litoral 2026 este 4.214 din care 1.229 consultaţii de dermatologie pentru screening melanom; 630 consultaţii pediatrice, 787 consultaţii pneumologice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.054 de consultaţii pentru screening sindrom metabolic şi 514 de consultaţii pentru screening osteoporoză.
Pe parcursul celor şase zile ale campaniei medicii au depistat o serie de suspiciuni de boli dermatologice grave, persoane cu risc crescut şi foarte crescut de fractură osteoporotică sau cu diverse afecţiuni tiroidiene, precum şi adulţi, dar şi copii, cu un grad ridicat de obezitate.
"Campania de prevenţie 'Asumă-ţi să fii sănătos!' a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti a ajuns în acest an la cea de-a şasea ediţie şi reconfirmă, prin numărul mare de persoane care au ales să beneficieze de evaluări medicale, importanţa pe care românii o acordă prevenţiei şi monitorizării propriei stări de sănătate. Cele peste 4.200 de consultaţii realizate în cele şase zile ale campaniei demonstrează, încă o dată, utilitatea unui astfel de demers, care aduce medicina preventivă mai aproape de oameni, într-un cadru accesibil şi apropiat de oameni", a declarat Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, potrivit sursei citate.
Totodată, acesta a ţinut să mulţumească întregii echipe a campaniei "Asumă-ţi să fii sănătos! -Litoral 2026, Societăţii Române de Dermatologie, Societăţii Române de Endocrinologie, Societăţii Române de Pediatrie, Societăţii Române de Pneumologie, Ministerului Apărării Naţionale, Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, echipelor SMURD şi SALVAMAR.
"Le mulţumesc celor 46 de medici voluntari care au făcut posibilă această ediţie, precum şi tuturor partenerilor şi instituţiilor care ne-au sprijinit. În egală măsură, le mulţumesc turiştilor care au ales să dedice o parte din timpul petrecut în vacanţă propriei sănătăţi. Faptul că peste 4.200 de persoane au trecut pragul punctelor noastre de screening reprezintă, pentru noi, atât o confirmare a necesităţii acestui proiect, cât şi o responsabilitate de a continua", a adăugat Rectorul UMFCD, conform comunicatului menţionat.
Medicii voluntari dermatologi au oferit în această perioadă 1.229 de consultaţii medicale depistând multiple suspiciuni legate de posibile afecţiuni tumorale (11 suspiciuni/carcinom bazo-celular, 4 suspiciuni/carcinom spinocelular, 40 suspiciuni/keratoze actinice, 43 suspiciuni/nevi displazici atipici, 5 suspiciuni /melanom, 6 cazuri-lentigo malign şi 2 cazuri-melanom).
Pe lângă aceste suspiciuni de cancere de piele au fost evaluate şi numeroase alte leziuni tumorale benigne pentru care s-a recomandat monitorizarea la medicul de specialitate.
Pediatrie
În cadrul evaluării medicale au fost incluşi 599 de copii, dintre care 47% fete şi 53% băieţi. Din punct de vedere al vârstei, 152 de copii (25%) sunt preşcolari, 260 (43%) şcolari, iar 187 (31%) adolescenţi.
În ceea ce priveşte statusul ponderal, 62% dintre copiii evaluaţi sunt normoponderali, în timp ce 11% sunt supraponderali, 14% prezintă obezitate, iar 13% sunt subponderali. Datele indică astfel că un sfert dintre copiii evaluaţi se confruntă cu exces ponderal, în timp ce o proporţie semnificativă prezintă greutate sub limita recomandată. Activitatea fizică rămâne, de asemenea, un aspect care necesită atenţie. 50% dintre copii au declarat că practică un sport, însă, dintre aceştia, aproximativ 27% au raportat doar două ore de activitate sportivă pe săptămână.
De asemenea, în ceea ce priveşte starea de sănătate, 8% dintre copii au declarat că suferă de o boală cronică, printre afecţiunile menţionate cel mai frecvent numărându-se ADHD, dermatita atopică şi astmul sau alergiile respiratorii. În privinţa vaccinării, 95% dintre respondenţi au declarat că sunt vaccinaţi conform schemei naţionale.
Expunerea la ecrane reprezintă unul dintre cele mai frecvente comportamente cu potenţial impact asupra sănătăţii copiilor. Nu mai puţin de 93% dintre respondenţi au declarat expunere regulată la ecrane. Cele mai frecvente durate raportate sunt de două ore pe zi (26% dintre copii), o oră pe zi (16%) şi trei ore pe zi (14%).
Datele privind igiena orală arată că 56% dintre copii declară că se spală pe dinţi de două ori pe zi, în timp ce 36% o fac o dată pe zi. În ceea ce priveşte schimbarea periuţei de dinţi, cel mai frecvent interval menţionat este o dată la trei luni (40%). Totodată, 47% dintre copii declară că merg periodic la control stomatologic, iar dintre cei care au precizat intervalul, cea mai frecventă periodicitate este la şase luni - 27% din totalul respondenţilor, respectiv 43% dintre cei care au indicat un interval.
Metodologii de screening extinse pentru consultul turiștilor
La endocrinologie s-au efectuat 1.568 de consultaţii, din care 1.054 pentru screening sindrom metabolic şi 514 screening osteoporoză.
În cadrul celor 1.054 consulturi efectuate, s-au identificat 302 cazuri de obezitate, reprezentând 28,7 % din totalul cazurilor şi din acestea 2,9% cu obezitate severă şi 315 cazuri de suprapondere, reprezentând 29,8%. Deci din cele 1054 consulturi efectuate s-au identificat 617 cazuri cu suprapondere şi obezitate, reprezentând 58,7% din cazuri. S-au identificat de asemenea 434 cazuri cu HTA, adică 41,2% din cazuri, 531 cu dislipidemie, respectiv 50,4% şi 89 cazuri cu diabet zaharat (8,4%).
Din cele 514 consulturi efectuate pentru screening osteoporoza, s-au identificat 26 cazuri de osteoporoză şi 20 de cazuri, adică 3,9% din cazuri cu risc crescut şi foarte crescut de fractură osteoporotică.
La a doua ediţie consecutivă în cadrul campaniei "Asumă-ţi să fii sănătos!", echipele de medici pneumologi ai Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti au continuat, în perioada 10-15 august, evaluarea respiratorie a turiştilor din staţiunile Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter şi Mangalia, ajungând la un total de 787 de persoane consultate - cea mai mare afluenţă fiind înregistrată în Olimp (263 de persoane, 33.4%), urmată de Saturn (149, 18.9%), Neptun (144, 18.3%), Mangalia (124, 15.8%) şi Jupiter (107, 13.6%). F
Faţă de ediţia precedentă, metodologia de screening a fost extinsă anul acesta cu instrumente standardizate suplimentare - Scala Epworth pentru evaluarea somnolenţei diurne, chestionarul CAT pentru impactul simptomelor respiratorii şi chestionarul ACT pentru controlul astmului bronşic la persoanele cu acest diagnostic. Alături de spirometrie, aceste evaluări au permis o caracterizare mult mai completă a stării de sănătate respiratorie şi a riscului de apnee în somn în rândul participanţilor. Consultaţia a inclus, ca şi în 2025, recomandări de renunţare la fumat, sfaturi de igienă a somnului şi măsuri de profilaxie a infecţiilor respiratorii, iar persoanele la care s-au identificat modificări funcţionale sau risc crescut de apnee au fost îndrumate către un medic pneumolog din localitatea de domiciliu.
Datele colectate în 2026 vor fi analizate atât independent, cât şi cumulat cu cele din prima etapă a campaniei, desfăşurată în 2025, oferind astfel echipei de cercetare o imagine longitudinală asupra evoluţiei sănătăţii respiratorii în comunitatea de pe litoralul românesc. Potrivit reprezentanţilor Societăţii Române de Pneumologie extinderea instrumentelor de evaluare în această a doua etapă ne permite să surprindem nu doar prezenţa bolii, ci şi impactul ei real asupra calităţii vieţii şi asupra somnului - două dimensiuni esenţiale, adesea neglijate în screening-urile clasice. Continuitatea acestei campanii pe litoral confirmă faptul că educaţia pentru sănătatea respiraţiei trebuie susţinută constant, an de an, iar Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila rămâne un partener de încredere în acest demers.
În cele șase ediții, medicii UMF ”Carol Davila” au oferit peste 21.000 de consultații gratuite turiștilor de pe litoral
Campania de prevenţie "Asumă-ţi să fii sănătos!"- Litoral 2026 a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie şi Societatea Română de Pneumologie cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale- prin Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti" şi al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa şi s-a derulat în perioada 10-15 august beneficiind de voluntariatul celor 46 de medici rezidenţi, specialişti şi primari, precum şi de suportul coordonatorilor principali ai acestui proiect: Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al UMFCD, Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Prorector al U.M.F.C.D, Preşedinte al S.R.D. - Conf. Univ. Dr. Alin Codruţ Nicolescu, Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Constantin - Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, Preşedinte al S.R.Ped. - Prof. Univ. Dr. Doina Pleşca, Prof. Univ. Dr. Anca Drăgănescu, Director Medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, Preşedinte al S.R.P. - Prof. Univ. Dr. Florin Dumitru Mihălţan.
De la debutul campaniei "Asumă-ţi să fii sănătos!" a UMF "Carol Davila" din Bucureşti, din luna august a anului 2021 şi până anul trecut, în cele cinci ediţii anterioare consecutive s-au realizat 21.768 de consultaţii, în regim gratuit, în peste 1.600 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi şi pediatri au interacţionat permanent cu turiştii care au apelat la serviciile medicale.