Elevii care au dreptul la bursă după decizia CCR. Motivul neconstituțional pentru care au fost excluși

×
Publicitate

Curtea Constituțională a decis că Ministerul Educației a încălcat legea fundamentală atunci când a eliminat dreptul la anumite burse școlare pentru elevii din școlile particulare și confesionale.

Mai precis, aceștia pot lua doar bursă olimpică, nu și de reziliență sau de merit.

Judecătorii Curții Constituționale a României au admis sesizarea făcută de un părinte în anul 2019 și au precizat că sintagma "de stat" din cuprinsul Legii educației naționale nr.1/2011, adică vechea lege a edicatiei, permite acordarea bursei de performanță doar elevilor înscriși în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.

S-a creat astfel o discriminare în rândul elevilor care urmează cursurile în cadrul sistemului de învățământ particular sau confesional.

În prezent, Legea educației promovată de ministra Ligia Deca prevede că elevii din școlile particulare și confesionale beneficiază doar de bursele de excelență olimpică, de bursele sociale și de bursele tehnologice, nu și de bursele de merit și de bursele de reziliență – de care potrivit legii pot beneficia doar elevii din școlile de stat.

Decizia CCR a fost luată în unanimitate, iar copiii aflați în situațiile respective pot depune cereri, pentru încasarea burselor cuvenite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62458650
Acordarea burselor de merit, de studiu sau de ajutor social doar elevilor din şcolile de stat, neconstituţională. Decizia CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că acordarea burselor de merit, de studiu sau de ajutor social doar elevilor din şcolile publice este neconstituţională.

62485943
Abandonul școlar lasă o gaură uriașă în PIB. Diferența majoră pe care o au câtiva ani de școală în plus asupra economiei

Un stat care nu are grijă să-și educe cetățenii ajunge să plătească scump. 107 miliarde de euro, în ultimii 11 ani, arată un studiu făcut de Universitatea din București despre efectele economice ale abandonului școlar.

62481522
„Dacă noi suntem la varianta 1.0, cum să funcționăm cu copii care sunt la varianta 5.0.?!” Interviu cu directoarea unei școli

„Ei se mișcă foarte repede, consumă repede informații și ajungem ca la ore să lucrăm pe softuri total diferite, iar de acolo, probabil, incompatibilitatea, plictiseala lor și nemulțumirea noastră”, spune Elena Manea, directoarea unui liceu din Hârșova.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.