De ce nu mai au voie profesorii să strige mediile elevilor, la serbarea de sfârșit de an

×
Publicitate

Trei milioane de elevi au pus manualele deoparte, până în septembrie. Singurii care nu au încă vacanță sunt cei clasa a 8-a, şi a 12-cea, care se pregătesc pentru examene.

155.000 de absolvenți susțin marți Evaluarea Națională și peste 130.000 de liceeni mai au două săptămâni până la testele scrise pentru Bacalaureat.

În curtea şcolii, defilează profesori cu braţele grele de coroniţe şi diplome. Chiar dacă normele pentru protecţia datelor personale nu mai permit ca la festivităţi să fie strigate şi mediile, unii părinţi nu au vrut să renunţe la coroniţe.

Părinte: „Am luat-o dimineaţă, proaspătă ca şi fetiţa. Am văzut că nu toată lumea păstrează tradiţia, dar e un moment emoţionant pentru copil şi pentru părinte.”
Reporter: „Dvs. aţi avut coroniţă?”
Părinte: „Da. Şi în clasa a XII-a am luat premiul întâi.”

Până la liceu, elevii care au încheiat gimnaziul au un obstacol greu de trecut. În clase sunt verificate camerele de supraveghere.

Pentru că luni sunt Rusaliile, Evaluarea Naţională începe, de data aceasta, marţi. Toate probele vor fi monitorizare audio-video. Iar metodologia de examen prevede acum că niciun candidat să nu părăsească sala la mai puţin de o oră de la începerea testului. Nimeni nu are voie să ia subiectele, iar ciornele vor fi reţinute şi ele de comisie, pentru eventuale verificări.

Probele de Romană şi Matematică au o pondere de 80 la sută în nota de admitere în liceu. Restul e media notelor din gimnaziu.

Elev: „9,99 pe toţi anii.”
Reporter: „Adica 80% din evaluare.”
Elev: „E rezolvată!”
Reporter: „La evaluare ce notă doreşti?”
Elev: „10 aş vrea.”

Un şef de promoţie speră la subiecte accesibile, aşa cum a promis Ministerul Educaţiei.

Reporter: „Ce medie ai avut?”
Șef de promoție: „10.”
Reporter: „Ai ceva emoţii?”
Elev: „La Română. Pentru că poate să ne dea ceva greu. Te descurci pe moment, cu ce ştii.”

Altul, cu medii mai mici, e relaxat şi încrezător.

Reporter: „Esti pregătit de examen?”
Elev: „Da.”
Reporter: „Tuns, frezat? Cu învăţatul cum stai?”
Elev: „Bine. La Română să mai fixez câte ceva.”
Reporter: „Mai departe ce ai de gând să faci?”
Elev: „Nu ştiu încă.”

La simularea Evaluării, din martie, sub 47 la sută dintre elevi au luat peste 5. La Matematică a fost dezastru.

Iar examenul în sine a avut, în ultimii ani, rezultate tot mai slabe. În 2017, 76,9% dintre candidaţi au luat măcar un 5. Anul trecut, procentul a scăzut la 73,6%.

Oricum, din 175.463 de elevi, câţi au început clasa a opta, doar 154.956 sunt acum pe listele de examen. Diferenţa înseamnă abandon şcolar și o notă de corigență, pentru cei care iau decizii în sistemul de învăţământ.

Vacanţa de vară are 86 de zile care trec, în versiunea copiilor, fulgerător de repede. Mai ales că în septembrie clopoţelul sună mai devreme ca de obicei. Pe 9 septembrie, din nou cu buchete de flori în mâini, se strigă adunarea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62053962
Emoții și lacrimi la absolvirea elevilor Colegiului Militar din Alba Iulia

Emoții uriașe au trăit miercuri seară absolvenții Colegiului Militar din Alba Iulia. Cei o sută de tineri au participat la ultimul apel din viața lor de elevi militari.

62053929
Elevii care la 11 ani dau un examen crucial. Concurență mare și note care nu scad sub 9

Emoţii mari pentru cei mai silitori elevi din ţară: cei care vor să meargă, încă din clasa a cincea, la un colegiu de renume se pregătesc de concursul de admitere.

62053535
Elevii fug de școlile de la sat și se îngrămădesc în cele de elită. Criticile aduse de UE

Aproape trei sferturi dintre şcolile României sunt aglomerate, cu mai mult de 25 de elevi într-o clasă, cât permite legea. Într-un raport recent, Comisia Europeană critică dur sistemul nostru de învăţământ.

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.