Daniel David: Reducerea de 10% a salariilor nu se aplică profesorilor preuniversitari. Ce spune despre cumulul cu pensia

62591858

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că reducerea cu 10% a salariilor nu se va aplica în învăţământul preuniversitar, confirmând afirmaţia premierului Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, el a adăugat că în minister, la nivel central, vor trebui să fie făcute "probabil, unele ajustări".

"O să vedem. Întotdeauna reflexul meu este că trebuie să reduci cheltuieli fără să afectezi numărul de oameni. Să nu dai oameni afară, să afectezi salarii. Poţi să faci lucrul ăsta? Sigur că poţi. Prin deplasări, diverse sporuri şi aşa mai departe. Dar, în zona profesorilor, în zona învăţământului preuniversitar, în zona şcolilor, aceste măsuri nu se vor aplica. Eu am spus de la început şi am spus-o de câteva zile şi mă bucur că ieri premierul a spus explicit şi el acest lucru, că învăţământul preuniversitar va fi exceptat, dar atenţie, nu va fi exceptat ca un privilegiu. Va fi exceptat pentru că noi, spre deosebire de multe alte sisteme, am făcut ce trebuia să facem în luna iulie, prin pachetul 1. Şi am făcut-o în luna iulie nu fiindcă ne-am grăbit. Am făcut-o în luna iulie pentru că noi începeam şcoala în septembrie şi dacă nu luai măsurile astfel încât să le poţi implementa din septembrie, noi nu le mai puteam implementa. În zona preuniversitară, n-am nicio emoţie că lucrurile o să fie în regulă", a afirmat ministrul Daniel David.

Profesorii pensionari și eficientizarea sistemului

În ceea ce priveşte cumulul salariu-pensie, ministrul a arătat că nu se poate aplica în zona educaţiei, prezenţa profesorilor pensionari fiind o necesitate şi un plus în sistem.

"Noi avem, de exemplu, peste 3.000 de profesori pensionaţi care acoperă ore în preuniversitar, în primul rând în zona ştiinţelor, matematică, fizică, şi să ştiţi, acei profesori nu iau locul cuiva. Că dacă profesorii pensionari ar lua locul unor tineri care şi-ar dori să ţină acele ore, atunci, da, poţi să discuţi despre situaţia asta a cumulului pensie-salariu. Noi nu avem oameni care să acopere aceste ore şi prezenţa profesorilor pensionari este o necesitate şi un plus în sistem", a subliniat el.

Daniel David a mai adăugat că în sistemul preuniversitar "nu avem ce să mai reducem, am eficientizat sistemul."

"Aşa cum am spus public, noi în momentul ăsta trebuie să ne stabilizăm şi treptat, pe măsură ce şi ţara se stabilizează, se dezvoltă economic, să creştem ca buget, pentru că noi trebuie să ne apropiem treptat, în următorii ani, de acel procent pe care l-am anunţat de ani de zile, niciodată nu l-am atins, dacă vreţi, 6% din PIB, dar, de fapt, în lege, acum, este 15% din bugetul general consolidat pe cheltuieli", a menţionat ministrul Educaţiei, răspunzând unei întrebări.

Totodată, el a arăta că problemele privind decontarea transportului profesorilor din mediul rural sunt o chestiune pe care o cunoaşte, că a primit o mulţime de sesizări în acest sens şi că a a discutat-o şi cu premierul Bolojan, cu primari, adăugând că încearcă să se găsească o soluţie pentru a fi respectate normele legale.

"Cineva îmi propunea să reîntoarcem finanţarea prin minister, fiindcă noua lege prevede acest lucru, dar a fost prorogată aplicarea. Vom găsi o soluţie pentru anul viitor, fie să anulăm prorogarea, fie să găsim un mecanism prin care primăriile să-şi asume responsabilităţile stabilite prin lege, fiindcă ştiu situaţia respectivă şi este una nedreaptă pentru profesori. Nu doar nedreaptă, iese din cadrul legal", a subliniat ministrul David.

Întrebat privind măsurile pentru atragerea şi menţinerea profesorilor bine pregătiţi în sistem, el a răspuns că în primul rând e vorba despre salariul de start, dar şi despre crearea acelor concentrări educaţionale cu şcoli mai mari, în care pot fi alcătuite norme care să nu fie fragmentate între 3 sau 4 ori chiar 5 unităţi şcolare, dar, în acelaşi timp, va trebui să fie regândită inclusiv formarea profesorilor.

"Noi am mers pe un model în care hiperspecializăm profesorii. Când te uiţi în ţări care sunt performante în zona educaţională şi la care adesea noi ne raportăm, vezi că acolo ai profesor de ştiinţă, de exemplu, sau ai profesor de ştiinţe sociale, adică cineva care, nu ştiu, predă fizică, predă şi chimie sau dacă predă ştiinţe economice, predă şi sociologie. Şi am început să schimbăm şi noi această filosofie. De exemplu, din acest an universitar, avem primele două programe în dublă specializare istorie-geografie şi biologie-chimie, programe didactice de 4 ani, iar cei care vor termina aceste programe, vor putea intra direct să predea la nivel de gimnaziu sau la nivel de liceu ambele materii. Sunt câteva lucruri pe care am început să le implementăm sau pe care am început să le discutăm", a mai spus ministrul Educaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Veste bună pentru elevi. Ministerul Educației ar putea aduce schimbări pentru temele de acasă

Temele pentru acasă trebuie evaluate, însă notarea acestora nu este obligatorie, prevede un proiect de ordin pus în consultare de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

România, pe ultimul loc în UE la studii postliceale. Motivele pentru care aleg tinerii să renunțe la studii

Peste trei sferturi dintre românii între 25 și 34 de ani nu și-au continuat studiile după liceu, deși peste 70% dintre angajatori caută oameni cu facultate sau o calificare post-liceală.

Producem tineri neadaptați pieței forței de muncă. Mai puțin de un sfert dintre ei continuă școala după liceu

Mai puțin de un sfert dintre românii între 25 și 34 de ani au mai făcut școală după liceu, deși peste 70% dintre angajatori caută oameni cu facultate sau cu studii postliceale.

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.