Daniel David i-a scris omologului său ucrainean, după ce 16 licee cu predare în limba română ar urma să dispară

62580352
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educaţiei Daniel David i-a scris omologului ucrainean, propunând consultări pentru ca închiderea liceelor cu predare în limba română să nu afecteze dreptul la educaţie al românilor din Ucraina.

”Ministrul Educaţiei şi Cercetării din România, prof. univ. dr. psih. Daniel David, îşi exprimă preocuparea faţă de recentele informaţii publicate în mass-media cu privire la implementarea măsurilor de reformă educaţională din Ucraina, la nivelul ciclului liceal, cu impact asupra învăţământului cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi. În acest context, pentru a avea acces direct la informaţiile corecte şi pentru a înţelege contextul reformei, ministrul Daniel David a adresat o scrisoare omologului ucrainean, insistând asupra importanţei luării în considerare a solicitărilor legitime formulate de reprezentanţii minorităţii româneşti, precum şi asupra necesităţii respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române la educaţia în limba maternă, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate de Ucraina”, informează Ministerul Educaţiei.

Ar urma să rămână doar 4 școli din 20

Ministrul român al Educaţiei şi Cercetării a propus organizarea unor consultări între cele două instituţii, afirmându-şi disponibilitatea de a prezenta experienţa şi practica României în ceea ce priveşte învăţământul în limba minorităţilor naţionale, practică larg apreciată în plan internaţional.

”Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România înţelege dificultăţile legate de reformarea unui sistem bugetar mare pentru a-l ancora dinamic în modernitate, dar este important ca deciziile luate la nivel local, regional sau naţional să nu afecteze exerciţiul dreptului la educaţie al etnicilor români din Ucraina care doresc să studieze în limba maternă”, precizează instituţia.

„Dorim să promovăm un dialog constructiv cu autorităţile ucrainene. Experienţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării arată că doar soluţiile bazate pe dialog, consultare publică şi respect faţă de nevoile fiecărei comunităţi determină succesul oricărui proces de reformă educaţională”, a declarat ministrul Educaţiei Daniel David.

Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi, Ucraina, vor dispărea începând de la 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învăţământ, a declarat pentru Agerpres în urmă cu o săptămână secretarul responsabil al Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina", Aurica Bojescu. Potrivit acesteia, Consiliul Regional Cernăuţi a aprobat noua reţea de licee din regiune, care prevede doar patru licee cu predare în română şi nouă mixte. Cele patru licee cu predare în limba română vor funcţiona în oraşul Cernăuţi, precum şi în comunele Hliboca, Ostriţa şi Herţa, scrie tvrinfo.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62586524
Directorii de școli, somați să ceară banii nefolosiți pentru programul „Școala Verde”. 20 de milioane de euro, necheltuiți

Directorii de școli primesc un ultimatum ca să ceară urgent de la inspectoratele județene banii încă disponibili pentru Școala Verde.

62308483
Vacanța de iarnă 2025. Când au elevii zile libere de Crăciun și Revelion

Vacanța de iarnă din 2025 este una dintre cele mai așteptate perioade din an pentru elevii din România.

62586417
Cum a ajuns educația pentru sustenabilitate să joace un rol esențial în viața noastră. Resursele naturale, tot mai prețioase

Într-o lume în continuă schimbare, în care resursele naturale devin tot mai prețioase, educația pentru sustenabilitate joacă un rol esențial.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.