Cadrele didactice din Gorj au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au

×
Publicitate

Profesorii și personalul auxiliar al școlilor din Gorj au ieșit, miercuri, în stradă. Nemulțumiți din cauza salariilor nemajorate de ani de zile, dar și a numeroaselor hibe din sistemul de educație, oamenii au protestat în fața Prefecturii.

150 de sindicaliști s-au strâns, miercuri, la Târgu Jiu, în fața sediului prefecturii Gorj, pentru a-și spune nemulțumirile.

Protestatar: „Nu ne stă nouă, dascălilor, în caracter să ieșim în stradă. Am colegi la clasă care au continuat activitatea. Suntem aici pentru că ne-am săturat de atâta umilire, acum salariile nu sunt indexate cu inflația”.

Manuela Negru, învățătoare: ”Dascălii i-au pregătit pe toți cei care se află azi în Guvernul României și la Președinția țării și tocmai aceștia nu sunt alături de noi”.

Dascălii spun că din cauza salariilor mici, în sistem vin tot mai puțini oameni pregătiți, în timp ce cadrele didactice de valoare își aleg slujbe mai bine plătite și mai apreciate în străinătate.

Alina Marcu, profesor: „Dacă eu ca profesor sau eu ca elev mâine, poimâine ies de pe băncile școlii și ajung în situația de a vrea să lucrez în educație, s-o fac cu pasiune, sau să muncesc ceea ce știu, e normal să plec într-o țară unde sunt apreciat la justa mea valoare”.

Protestatar: „Nu doar salarii, asta e partea pe care o vede toată lumea. Eu zic că cerem în primul rând respect din partea societății”.

Protestatarii nu i-au uitat nici pe cei din categoria personalului auxiliar - femei de serviciu, fochiști, mecanici - pentru care salariile sunt la nivelul cel mai de jos posibil de ani de zile.

Protestatar: „Nu putem să ne plătim nimic din ei. Salariul de acum e în jur de 1900”.

Protestatar: „Personalul nedidactic, fără de care o instituție de învățământ nu poate pur și simplu să funcționeze, au niște salarii de mizerie. Sporurile personalului care lucrează în condiții deosebite nu se acordă”.

O delegație a protestatarilor a fost primită de prefectul județului Gorj

O delegație a protestatarilor a fost primită de prefectul județului pentru ca mesajul din stradă să fie transmis conducerii.

Învățătorii și profesorii spun că dacă lucrurile nu se schimbă în bine, protestele vor continua.

Protestatar: „Să-i convingem pe cei care au puterea de decizie că o țară fără școală e o țară fără viitor”.

Protestatar: „Alt protest, alt protest până ne facem auziți, mai mult decât ne permite legea să facem nu putem face”.

Proteste similare au ost anunțate și în alte orașe din țară, în perioada următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62265571
Biserica Ortodoxă Română cere ca Religia să devină materie opțională la Bacalaureat

Biserica Ortodoxă Română cere ministerului Educației să introducă în proiectul Legii învățământului posibilitatea ca Religia să fi aleasă de către elevi ca probă de examen la Bacalaureat.  

62263366
Vacanța de primăvară în 2023: când vor fi liberi elevii, potrivit calendarului școlar 2022-2023

Vacanța de primăvară se acordă în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, în 2023, elevii vor avea vacanță începând de vineri, 7 aprilie, și până marți, 18 aprilie.

62296676
Părinții fac greu față scumpirilor: Copiii sunt mutați de la școlile private din cauza taxelor mari

Creșterea în raport cu inflația a taxelor din învățământul privat, dar și în cazul programelor de tip after school, i-a pus serios pe gânduri pe mulți părinți.  

Recomandări
Incident baza anglia 6
Alertă în apropierea unei baze militare britanice, unde se află și trupe ale SUA. Locuințe evacuate și mai multe arestări

A fost declarată o situație de urgență majoră, iar locuințele au fost evacuate într-un sat situat în apropierea unei baze a Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) care găzduiește Forțele Aeriene ale Statelor Unite.

Gettyimages vladimir putin
Rusia a găsit pe cine să arunce vina pentru că nu se oprește războiul din Ucraina: ”Europa face tot pentru a împiedica”

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat din nou Europa că blochează sistematic negocierile de pace inițiate de administrația americană.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.