Primarul sectorului 5, unde o şcoală a ars şi alta s-a dărâmat: "Facem lucruri bune"

×
Publicitate

Adunați să prezinte un raport despre situația învățământului din Capitală, oficialii au ajuns să se entuziasmeze că școlile moderne se vor înmulți, iar sistemul de educație va fi tot mai bun.

Promisiunile vin la o săptămână după ce Comisia Europeană a atras atenția că România are probleme mari în privința abandonului școlar și pregătirii adolescenților și este pe ultimul loc la capitolul absolvenți cu studii superioare.

În aula Universităţii Politehnice, primarii de sector, directorii de şcoli şi reprezentanţii Inspectoratului Școlar s-au întrecut în rapoarte.

Primar Sectorul 5: „Lucrurile bune pe care le facem trebuie promovate. Mulţumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi-au dat-o. Mulţumesc mamei mele pentru că şi acum scriu frumos. În sfârşit, cred că sistemul educaţional românesc începe să devină ceea ce merită să fie."

Acesta este Daniel Florea, primarul Sectorului 5, unde tavanul unei şcoli s-a prăbuşit, clădirea altei şcoli a luat foc şi într-o altă unitate copiii învaţă în trei schimburi, din lipsă de spaţiu. Primarul dă vina pe birocraţie şi promite că la anul va fi bine.

Părinte: „Sunt trei schimburi şi asta ar fi un minus. Dulapuri ne-ar mai trebui."

La această adunare, responsabilii nu au vorbit despre faptul că în 2018, în Capitală, numeroase şcoli nu au hârtie igienică şi săpun la toalete, iar elevii nu se pot spăla pe mâini.

În tot acest timp, un raport al Comisiei Europene atrage atenţia că România este codaşa Uniunii cu a treia cea mai mare rată a abandonului şcolar. Ţara noastră este pe ultimul loc şi la ponderea absolvenţilor de studii superioare şi are cea mai slabă rata din Uniune privind participarea adulţilor la procesul de învăţare.

Ecaterina Andronescu: „Vreau să văd raportul, nu am apucat să îl văd. Cred că datele de abandon şcolar nu sunt bine gestionate şi sunt, după părerea mea, scoase din interior, fără o bază reală."

Director Școală Profesională: „Finanţarea, care în continuare este insuficientă, şi mai mai ales în învăţământul rural."

Uniunea Europeană a avertizat România ca aceste probleme trebuie remediate până în 2020.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
61995732
Învățământul din Capitală, lăudat de oficiali, în ciuda avertismentului CE. ”Sistemul devine ce trebuie”

Adunați să prezinte un raport despre situația învățământului din Capitală, oficialii au ajuns să se entuziasmeze că școlile moderne se vor înmulți, iar sistemul de educație va fi tot mai bun.

61994594
Matematica, predată cu ajutorul scobitorilor, legendelor și aplicațiilor: „Am eliminat momente inutile”

Cele mai bune rezultate la școală le obțin elevii ai căror profesori folosesc metode interactive de predare, demonstrații, experimente practice și dezbateri.

61994393
Un deputat vrea introducerea orelor de educație sexuală. Biserica se opune

Un nou proiect prevede introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 26 07h39m17s489
Pompieri atacați cu pietre și furci, după ce au intervenit la Focul lui Sumedru, lângă Pitești. Un salvator a ajuns la spital

O tradiție românească nelipsită în ajunul Sfântului Dumitru, „Focul lui Sumedru”, a degenerat într-un scandal uriaș, azi-noapte, lângă Pitești.

Bucurie alegeri serbia
Studenții răstoarnă puterea în Serbia: Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea. Val de bucurie pe străzile Belgradului

Serbia se pregătește pentru o schimbare majoră de putere, după 14 ani de dominație a Partidului Progresist Sârb. 

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.