Mecanismul de producere a cutremurului devastator din Nepal: FOTO
Puternicul cutremur produs sâmbătă în Nepal este rezultatul ciocnirii a două plăci tectonice majore, placa Indo-Australiană și placa Euroasiatică,
ciocnire care a dus și la formarea masivului Himalaya și a început în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, conform unui material publicat de Scientific American.
În urmă cu 40 până la 55 de milioane de ani, marginea nordică a Indiei a început procesul de alunecare sub placa tectonică pe care se află în prezent Tibetul și Nepalul, proces care produce cu regularitate cutremure așa cum a fost cel de sâmbătă, care a făcut peste 4.000 de victime, conform ultimului bilanț.
Placa tectonică pe care se află India pătrunde sub placa tectonică pe care se află Nepalul și Tibetul, deplasându-se spre nord cu aproximativ 5 centimetri pe an, fenomen care a generat o falie instabilă în crusta terestră, cunoscută drept falia frontală Himalayană. Această zonă de graniță dintre două plăci tectonice majore continuă să producă mișcări seismice foarte puternice. Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade produs sâmbătă pare să se suprapună peste un segment al faliei în care s-a produs și cutremurul din 1934 cu o magnitudine de 8,1 grade, conform seismologului Susan Hough de la U.S. Geological Survey din Pasadena, California. În acel cutremur și-au pierdut viața aproximativ 10.700 de persoane.
Masivul Himalayan, "acoperișul lumii", s-a format când placa litosferică indiană s-a deplasat spre nord unde a intrat în coliziune cu placa euroasiatică. În urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, litosfera oceanică (ce include scoarța terestră și partea superioară a mantalei) de la marginea plăcii tectonice indiene a început un proces de subducție sub sudul Tibetului. Magma care a urcat deasupra plăcii indiene a erupt din vulcani și a format intruziuni granitice. O parte din sedimentele și crusta oceanică s-au desprins de pe placa indiană care se scufundă sub cea tibetană, și s-au încrețit de-a lungul liniei frontale formând munți și delimitând un bazin în care au rămas captive sedimentele erodate din Tibet.
În urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani cele două mase continentale s-au ciocnit. Geologii presupun că placa indiană era prea flotabilă pentru a pătrunde adânc sub cea tibetană, iar rezultatul a fost o nouă linie de falie, Main Central Thrust (MCT), care a străpuns crusta indiană. Mișcările tectonice au continuat de-a lungul acestei linii de falie.
O parte din crusta indiană, acoperită de sedimente din erele Paleozoic și Mezozoic depuse pe platoul continental, a fost împinsă în sus, încrețindu-se spre nord, spre Tibet. În urmă cu 10 până la 20 de milioane de ani, MCT a devenit inactivă. Începând de atunci India a început să alunece spre nord de-a lungul unei alte linii de falie, Main Boundary Fault (MBF), iar o a doua parte de crustă a început să se ridice, împingând și mai mult în sus prima parte de crustă elevată în urmă cu 50 de milioane de ani. Aceste două părți de crustă formează marea parte a masivului Himalaya, iar multe dintre vârfurile acestui masiv sunt acoperite de sedimente din Paleozoic.
Placa tectonică indiană este ușor îndoită de greutatea masivului himalayan, iar adâncitura rezultată, acum acoperită cu sedimente, poate fi detectată sub câmpia Gangelui.
Cutremurele se produc atunci când se acumulează tensiune în crusta terestră, energie care apoi se disipă prin seisme, de-a lungul liniilor de falie. Mai mulți factori au făcut ca efectele acestui cutremur să fie devastatoare. În primul rând, seismul s-a produs la mică adâncime — aproximativ 15 kilometri, a produs o deplasare a terenului de până la 3 metri iar partea de falie pe care s-a produs se extinde pe sub zona orașului Kathmandu care are o densitate mare de populație.
Din analiza preliminară a datelor cu privire la seism s-a ajuns la concluzia că falia s-a rupt într-o zonă aflată la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de Kathmandu. În interval de timp de 1 minut această ruptură de falie s-a propagat spre est pe o lungime de 130 de kilometri și spre sud pe aproximativ 60 de kilometri, fragmentând un segment de falie cu o arie de 15.000 de kilometri pătrați și ducând la deplasări de teren de până la 3 metri în unele zone, eliberând tensiunea adunată în interval de timp de un secol de ciocnirea dintre plăci.
