Povestea omului care nu exista si care a trait cu 1.500 de opere de arta in casa! VIDEO

61415193

Cornelius Gurlitt, bărbatul în vârstă de 80 de ani care a păstrat în locuinţa sa din Munchen peste 1.500 de opere de artă confiscate de nazişti între anii '30 şi '40,

a reuşit să trăiască zeci de ani fără să aibă un cont bancar, pensie, fără să lucreze, să apară în evidenţa autorităţilor fiscale sau a serviciilor sociale.

Povestea descoperirii incredibile începe într-o seară de septembrie, acum trei ani, în trenul Intercity Zurich, Elveţia - Munchen, Germania, relatează dailymail.co.uk.

Cornelius Gurlitt

Deşi trenul nu opreşte la graniţa dintre cele două ţări, vameşii obişnuiesc să controleze pasagerii de pe această rută, pentru că, de multe ori, cetăţenii germani preferă să depună ilegal bani în Elveţia pentru a evita taxele mari de acasă.

Cornelius Gurlitt

În acea seară de septembie, autorităţile au verificat un bărbat în vârstă, grizonat, care părea agitat, după spusele vameşilor. Bătrânul a prezentat un paşaport austriac, pe numele de Rolf Nikolaus Cornelius Gurlitt, născut în 1933 la Hamburg, Germania şi domiciliat în Salzburg, Austria.

Cornelius Gurlitt

Bărbatul avea la el un plic cu 9.000 de euro, în bancnote de 500 de euro, cu doar o mie mai puţin decât limita legală peste care sumele trebuie declarate la trecerea frontierelor între ţările europene. Explicaţia lui a fost că trebuie să călătorească în Elveţia pentru că are de rezolvat nişte afaceri la Galerie Kornfeld în Berna. Vameşii au bănuit că bătrânul încearcă să-şi depună banii în Elveţia ilegal, fără să-i declare, dar, pentru că suma era prea mică, nu l-au putut reţine.

Cornelius Gurlitt

Autorităţile nu au renunţat la suspiciuni însă şi, ulterior, au verificat documentele lui Gurlitt în registrele oficiale. Bărbatul nu avea un cont bancar, pensie, nu lucrase niciodată, nu apărea în evidenţa autorităţilor fiscale sau a serviciilor sociale şi nu locuia în Salzburg. Din punct de vedere legal, era un om care nu exista.

Cornelius Gurlitt

După mai multe cercetări, oamenii legii au descoperit că locuieşte în Schwabing, Munchen, într-un apartament închiriat. Autorităţile au obţinut apoi un mandat şi au pătruns în apartamentul lui Gurlitt în primăvara lui 2012. "Eram siguri că se întâmplă ceva ilegal acolo, dar am intrat în casă cu gândul că vom găsi câteva mii de euro nedeclaraţi. Am rămas şocaţi de ce am descoperit ", spune unul dintre anchetatori. "De la podea până la tavan, din dormitoare până în baie, casa era ticsită de mâncare, în special în cutii de conserve, majoritatea expirate. În spatele produselor alimentare din anii '80 erau tablouri", adaugă el.

Cornelius Gurlitt

Poliţiştii germani au fost uimiţi de colecţia de tablouri înghesuită în apartamentul lui Gurlitt. Opere de artă de Matisse, Picasso, Dali, van Gogh sau Chagall erau ascunse în spatele unui munte de conserve vechi. Bătrânul avea peste 1.500 de opere de artă, multe dintre ele considerate pierdute definitiv în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în valoare de aproape un miliard de euro.

Cornelius Gurlitt

Hildebrand Gurlitt, tatăl lui Cornelius a fost un important istoric de artă în perioada nazistă. El a profitat de statutul său şi de ura lui Hitler pentru arta modernă şi a reuşit să cumpere un număr impresionant de capodopere la preţuri derizorii. Între 200 şi 300 dintre tablourile găsite de autorităţi au fost prezentate la expoziţia Entartete Kunst (Artă degenerată), prin care Fuhrerul voia să înveţe publicul german ce să nu aprecieze. La sfârşitul războiului, Hildebrand Gurlitt a declarat că şi-a pierdut colecţia în bombardamentul Aliaţilor asupra Dresdei şi, oficial, tablourile au fost pierdute până la descoperirea autorităţilor germane.

Tablourile au fost recuperate, se fac eforturi pentru ca acestea să fie înapoiate proprietarilor originali sau familiilor acestora, iar Cornelius Gurlitt va fi cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Însă bătrânul a dispărut fără urmă înainte de interogatoriul autorităţilor şi încă nu se ştie unde se află. Dacă se ţine cont de resursele nelimitate de bani pe care le are, e greu de crezut că va apărea vreodată în faţa justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61417882
El este barbatul care a slabit 13 kg in doar 24 de ore! VIDEO

Ross Edgley are 28 de ani si este antrenor de fitness. Omul a dovedit ca se poate slabi in 24 de ore. Ross a dat jos 13 kilograme.

61417649
Cel mai tare cadou facut de 2 frati din Romania pentru mama lor: FOTO

'Look how we've grown, mom!': asa incepe articolul din Daily Mail despre Toma si Paul Alexandru din Bucuresti, Romania,

61416605
Sunt cunoscuti pentru albumele de sute de milioane vandute, dar " o arma secreta" i-a consacrat: Uite care este:

Dincolo de muzica cu care au cucerit sute de  milioane de oameni din intreaga lume, legendele muzicii rock mai au o arma secreta: Uite care este:

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.