In ce tara se afla CEL MAI SCUMP loc de parcare din lume: "Poti ajunge direct la birou in numai 20 de pasi!" VIDEO

61223235

Cel mai scump loc de parcare din lume este detinut si folosit in ultimii zece ani de executivul unei companii de imobiliare.

Ascunsă în jungla de zgârie-nori din Hong Kong, cea mai scumpă piaţă imobiliară din lume, o proprietate de 640.000 de dolari aşteaptă un cumpărător în căutare de chilipiruri.

Pentru Hong Kong, suma pare ridicol de mică, mai ales pe o piaţă unde preţurile de pe piaţa imobilară s-au dublat în ultimii doi ani, notează CNN Money.

Proprietatea în cauză nu este însă o locuinţă sau un birou, ci un spaţiu de parcare.

La 5.000 de dolari pe metru pătrat, acesta este cel mai scump loc de parcare din lume, deţinut şi folosit în ultimii 10 ani de Jacinto Tong, CEO la compania de imobiliare Gale Well Group.

Alintat de presă drept "magnatul locurilor de parcare", Tong vorbeşte cu exuberanţă despre "nepreţuita" sa proprietate.

"Cred că este cel mai bun loc de parcare pe care l-am ocupat vreodată. Poţi ajunge direct la birou, la lift. În numai 20 de paşi. 20 de paşi!", exclamă executivul.

Gale Well Group deţine sute de spaţii rezidenţiale şi comerciale în Hong Kong, iar Tong are două locuri de parcare, pe care se laudă că ar putea încasa 1,3 milioane de dolari.

"Aici nu ne deranjează să plătim mai mult. Dar nu mă grăbesc să vând", spune el.

 

Potrivit celui mai recent sondaj privind preţurile locurilor de parcare efectuat de Colliers International, Hong Kong are cele mai scumpe chirii din regiunea Asia-Pacific.

Preţul mediu al unui loc de parcare în Hong Kong a fost anul trecut de 744,72 dolari pe lună, urmat la mai puţin de un dolar diferenţă de Tokyo.

Principalul motiv al preţurilor uriaşe de pe piaţa imobiliară din Hong Kong este reglementarea dură impusă de guvern în acest sector.

Mulţi analişti consideră că piaţa imobiliară rezidenţială din Hong Kong este un balon pe cale de a se sparge. Pentru a-l desumfla încet, fără riscuri, guvernul a introdus începând din noiembrie 2010 o serie de reglementări stricte, care îngreunează achiziţiile sau vânzările rapide în scopul speculei.

Reglementările au avut rezultate, numărul tranzacţiilor cu locuinţe scăzând cu 31% în ultimele 23 de luni. Efectul secundar este însă tranziţia investitorilor către spaţii comerciale, inclusiv locurile de parcare, care nu sunt încă strict controlate de stat.

Astfel, numărul tranzacţiilor cu locuri de parcare a crescut cu 25% în aeeaşi perioadă, în timp ce volumul pieţei proprietăţilor industriale şi comerciale a avansat cu 16%.

În primele 11 luni ale acestui an, suma tranzacţiilor pe piaţa spaţiilor de parcare din Hong Kong a fost de de 751 milioane de dolari, faţă de 525 milioane de dolari în întreg anul 2010.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61216692
6 gesturi romantice din filme pentru care poti face PUSCARIE:

Ne traim viata de multe ori dupa cum vedem filme, dar e bine sa fim constienti ca multe gesturi aparent romantice pot fi in realitate ilegale si periculoase.

61223285
(P) Tu cat de bine te simti in pielea ta? Pune generatorul in miscare:

In orice situatie, afla ce atitudine te prinde si ce stil face diferenta.

61222833
VIDEO Genul programului: thriller cu masina absoluta – AMG Black Series!

Daca nu stiai ce dorinta sa-ti pui pana-n Apocalipsa mayasa: sa conduci noul Black Series!

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.