Într-o intervenție telefonică la emisiunea The Ramsey Show, pe 2 noiembrie, un tânăr pe nume David a povestit că situația sa financiară s-a înrăutățit după ce a plecat din casa mamei sale. O perioadă a locuit la o altă persoană, însă, în cele din urmă, a fost nevoit să plece și a ajuns să nu mai aibă unde să stea, relatează People.
David a dezvăluit că, în lipsa unei locuințe, se strecura pe ascuns în sediul firmei la care lucrează pentru a avea un loc călduros în care să doarmă, în așteptarea iernii din Wisconsin, statul în care locuiește.
„Acesta este, desigur, și un lucru bun, și unul rău în ceea ce mă privește: sunt atât de tânăr și nu am un sistem de sprijin. Sunt suficient de norocos să am această oportunitate și să vreau să-mi schimb situația. De aceea cer, într-un fel, ajutor. Am nevoie de ajutor”, a spus el.
Tânărul a mai precizat că încasează lunar între 3.200 și 4.600 de dolari din salariu. Întrebat de experții financiari Jade Warshaw și George Kamel unde se duc banii, David a explicat că, în urmă cu aproximativ un an și jumătate, a făcut un împrumut pentru a-și cumpăra un Lexus, cu o dobândă de 29%. Astfel, are de plătit o rată lunară de 650 de dolari.
„Când am cumpărat mașina, nu mă aflam în situația în care sunt acum”, a explicat el.
„Primul lucru de pe lista noastră va fi să te ajutăm să scapi de această mașină”, a fost primul sfat al lui Warshaw.
Pe ce se duc banii tânărului
Experta l-a întrebat apoi pe David unde se duc restul banilor pe care îi câștigă lunar, în afară de cei 650 de dolari pentru mașină. Tânărul a explicat că lucrează ca agent de vânzări din ușă în ușă, iar o mare parte din bani se duce pe combustibil, pentru care cheltuiește uneori aproape 1.000 de dolari pe lună. El a mai spus că a încercat să-și achite datoriile, inclusiv o factură restantă la telefon, care fusese deja trimisă unei agenții de recuperare a creanțelor.
Un alt sfat imediat oferit de Kamel și Warshaw a fost ca David să-și găsească mai întâi o locuință, astfel încât să nu riște să-și piardă locul de muncă. Experții i-au recomandat să pună pe pauză planul de achitare a datoriilor și să se concentreze pe găsirea unei locuințe.
„Mai întâi trebuie să ai cele patru lucruri esențiale: o locuință, transport, mâncare și utilități. Acestea trebuie acoperite înainte de orice altceva”, a spus Kamel.
„Apoi, dacă mai rămân bani, și ar trebui să rămână, putem face plățile minime pentru datorii. Dacă mai ai bani în plus, îi putem folosi pentru a achita mai repede datoriile. Dacă procedezi în această ordine, vei avea efectiv un loc în care să stai și vei putea să lupți pentru a-ți rezolva problemele”, a continuat el.
Warshaw i-a spus, de asemenea, lui David că trebuie să fie pregătit să renunțe la Lexus. „Nu putem păstra această mașină”, a subliniat ea.
În ciuda sfaturilor primite, tânărul a întrebat dacă nu ar fi mai înțelept să înceapă prin a-și constitui un fond de urgență.
Kamel a insistat însă că prioritatea este găsirea unei locuințe: „Să le luăm pe rând, prietene. Pui carul înaintea boilor. Primul lucru de care ai nevoie este un acoperiș deasupra capului. După ce te muți, putem pune deoparte 1.000 de dolari”.
Abia după acești doi pași, David ar urma să înceapă să-și achite facturile restante și datoriile, printre care se numără împrumutul pentru mașină și o datorie de 1.500 de dolari la cardul de credit.
„Nu ne ocupăm de cardul de credit acum”, a spus Kamel. „Așa că, după ce încheiem convorbirea, să nu uiți: mai întâi ai nevoie de un acoperiș deasupra capului. Caută un apartament. Până vinerea viitoare ar trebui să ai unul. Apoi, da, pune deoparte 1.000 de dolari și rezolvă lucrurile pas cu pas”.