Tradiții de Lăsata Secului. Oamenii aprind focuri, gătesc bucate alese și petrec înainte de postulul Paștelui

×
Publicitate

Cu o săptămână înainte de intrarea în Postul Paștelui, este Lăsata Secului pentru carne.

În sudul țării, cu această ocazie, în unele localități s-au făcut focuri, iar gospodinele au pregătit bucate tradiționale. Oamenii au cântat și au dansat până la miezul nopții.

Imediat ce s-a înserat, gospodinele din comuna Gogoșu, județul Dolj, s-au apucat de treabă, iar mirosul îmbietor a atras toată suflarea din localitate în jurul ceaunelor.

Localnică: „Aici facem gogoși pentru Lăsata Secului de carne, pentru că intrăm în Postul Paștelui. Am pregătit și carne de porc la ceaun.”

Localnică: „Se mănâncă ultima dată carne, iar până în ziua de Paște nu mai servim carne. Îmi aduc aminte că, atunci când eram copil, bunica făcea un lighean de gogoși și ieșea cu el la poartă, iar noi, copiii și bătrânii, mâncam acolo împreună.”

Oamenii au aprins focuri, așa cum spune tradiția. Apoi, după ce s-au răsfățat cu felurite bucate, au încins o horă.

Localnică: „Aceste focuri se fac pentru a alunga spiritele rele și a chema primăvara, pentru că așa este obiceiul din strămoși. Se face cu voie bună, se închină un pahar de vin și îl sărbătorim printr-un răsfăț culinar. Tot ce se poate prepara din carne - sarmale, piftii, gogoși, carne prăjită la ceaun.”

Săptămâna aceasta, credincioșii pot mânca lapte, brânză, ouă și pește. Apoi, pe 3 martie, începe Postul Paștelui, care se încheie pe 19 aprilie, cu o zi înainte de sărbătoarea Învierii Domnului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62522161
Trufele, prețuri-record din cauza secetei. Cu cât a ajuns să se vândă un kilogram
Seceta a dus la prețuri record pentru unele dintre cele mai rare delicatese de la noi: trufele. Culegătorii români au vândut și cu mii de euro kilogramul de trufe, în funcție de mărime și specie.
62485184
Care este cea mai citită carte din lume după Biblie. Top cele mai citite 10 cărți din lume
Cărțile au puterea incredibilă de a ne transporta în lumi diferite, de a ne inspira și de a oferi perspective profunde asupra experienței umane.
62522098
Concurs de Miss pentru pisici. Feline din opt țări s-au întrecut pentru titlul suprem, la un concurs din Timișoara
Competiție strânsă la Timișoara, unde peste 200 de pisici, din 21 de rase, s-au întrecut pentru titlul de Miss.