Tot mai multe animale de companie suferă de alergii. Tratamentele pot costa peste 1.000 de lei pe lună

×
Publicitate

În rând cu oamenii, și animalele suferă din cauza alergiilor. Medicii veterinari confirmă că tot mai mulți câini și pisici ajung în cabinetele lor cu reacții puternice la mâncare, praf, polen sau pișcături de insecte.

Se întâmplă asta și pentru că a fost extrem de cald. În paralel, apar tot mai multe pastile și alimente pentru necuvântătoarele cu alergii, pentru care stăpânii ajung să plătească lunar peste 1.000 de lei.

Chaya, un sfinx de numai trei luni, este o pisică jucăușă, dar foarte sensibilă, așa că stăpânul are mare grijă la tot ce atinge și mănâncă.

Nicolas Bosancu, stăpânul Chayei: „Ea, ca și rasă, este predispusă la oarecare alergii, mai ales de contact cu lucruri din casă, de exemplu detergenții. Folosesc un detergent hipoalergenic special pentru ea. Folosesc pudră, ocazional îi mai dau și cu ulei de cocos ca să o hidratez, plus băile pe care le face cam o dată la 10-12 zile.”

De altfel, alergiile au devenit o problemă serioasă și în cazul animalelor de companie. Veterinarii spun că, asemenea oamenilor, acestea pot dezvolta reacții la polen, praf, mucegai, alimente sau insecte. Carnea de pui și de vită, dar și lactatele, declanșează cel mai des alergiile alimentare. La fel de periculoasă este saliva de purice, care dă mâncărimi înebunitoare.

Dr. Viorel Andronie, președintele Colegiului Medicilor Veterinari: „Incidența alergiilor a crescut. Posibil din două motive. Unul dintre ele este că avem posibilitatea de a testa și animalele și atunci, normal, cu cât testezi mai mult, cu atât identifici mai mult. Pe de altă parte, faptul că numărul alergenilor din mediu, alergenii alimentari, au crescut în ultimul timp. Mediul schimbându-se, a dat posibilitatea apariției unor alergeni noi.”

Rona, un ciobănesc german în vârstă de trei ani, a ajuns la veterinar de mai multe ori în ultimele luni. Primele reacții au început în vară, atunci când stăpânii au observat că se mușca des de coadă.

Geanina Ion, medic veterinar: „Este posibil să aibă ea genetic o sensibilitate și să aibă mai multe alergii, să aibă o dermatită atopică. Cam 80% dintre cățeii care vin cu probleme de piele sunt cu diverse tipuri de alergii.”

Odată cu diagnosticul, pentru stăpâni începe o adevărată aventură financiară. Alergiile nu dispar pe parcursul vieții și este costisitor să le ții sub control. Am făcut un calcul pentru Rona. Lunar, stăpânii au achitat în jur de 1.000 de lei pentru deparazitare, hrană specială, creme și pipete. Costă cel puțin 2.000 de lei diagnosticarea alergenilor și în jur de 650 de lei injecțiile care se fac, de regulă, la 10 luni.

Diana Stanciu, medic veterinar: „Tipuri de hrană hipoalergenică, analergenică. Pe lângă hrană, există și pastiluțe care ajută împotriva pruritului pe care îl dezvoltă animăluțele din cauza alergiei la purici. Există și deparazitări externe.”

Neplăcerile nu ocolesc nici animalele de fermă. Caii, de pildă, pot avea reacții la praf și fân mucegăit, dar și la înțepăturile de țânțari și musculițe.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62581873
Parolele prea simple, poarta deschisă pentru hackeri. Sfaturile experților pentru protejarea conturilor online

Fie că vorbim despre conturi bancare, rețele sociale, aplicații prin care plătim facturi sau diverse servicii, folosim parole mult prea ușoare.

62581876
Locul de muncă, una dintre cele mai mari surse de stres. 65% dintre români nu se simt împliniți profesional

Reacție naturală a organismului în situații dificile sau solicitante, stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. În doze mici, poate fi util, însă de multe ori ajunge să ne copleșească și să ne afecteze sănătatea.

62581778
Tinerii se feresc de muncă, în timp ce vârstnicii o caută. Românii de peste 70 de ani, dornici să se angajeze

Cu un șomaj foarte mare în rândul tinerilor de până în 24 de ani, Agenția Națională a Forței de Muncă a organizat un târg de amploare dedicat absolvenților. Doar că, cei mai mulți dintre vizitatori și-au încheiat studiile acum o jumătate de secol.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.