Toalete publice transformate în galerii de artă și terase, la Târgu Mureș. Cum au reacționat localnicii

×
Publicitate

Fostele toalete publice capătă o altă destinație. După ce au stat ani la rând nefolosite, acestea sunt acum transformate în terase sau chiar în galerii de artă.

Pe modelul capitalelor Europene, acestea apar din ce în ce mai mult și în orașele mai mari ale României. Cel mai nou exemplu vine de la Târgu Mureș.

O toaletă publică din centrul oraşului a fost închisă publicului cu zeci de ani în urmă, are doar câţiva metri pătraţi, însă a fost perfectă pentru a fi transformată într-o sală de expoziţii. Ideea aparţine unei tinere artiste care a explorat spaţiul câteva luni înainte să îi dea culoare.

Diana Gherendi, artistă: „Lucrările nu fac decât să… pună în evidenţă spaţiul, din păcate, vasele, uşile, toate sunt foarte distruse.”

Pereții reci care au prins viaţă prin picturi și fotografii au atras imediat şi vizitatorii.

Femeie: „Îţi trebuie o doză mare de simţ al umorului şi ştiu că autoarea expozitiei are. Şi un gram de nebunie.”

Femeie: „Până acum, nu am avut ocazia să intru în această încăpere. Cel mai mulţi îmi place această zonă, îmi place ideea pernelor de pe jos.”

Adminstratia oraşului îşi propune ca această galerie de artă să fie păstrată în continuare ca un loc unde artiştii îşi pot expune lucrările.

Vary Florentina, director Cetate Târgu Mureș: „Este interesant ca în momentul ăsta să ai o galerie total diferită de a altora.”

Cândva în oraş au existat şase locuri publice de acest fel. Acum doar una singură mai funcționează. Două au fost închiriate şi transformate în localuri iar celelalte au fost închise.

Localnic: „Când s-a mai modernizat a mai apărut un bar. În WC public nu intră, mai repede face românul pe gard.”

Localnic: „Au modernizat-o, chiar nu mai puteai să îţi dai seama că a fost cândva aici o toaletă publică.”

Trendul WC-urilor publice transformate în operă de artă exista şi în alte ţări. În Anglia, o fostă toaletă a fost modificată după 50 de ani de inactivitate, iar acum este considerată una dintre cele mai interesante cafenele din Europa.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62224403
La 51 de ani, o femeie din Iași este cea mai bună studentă de la Facultatea de Horticultură. Ce spun colegii despre ea

Un exemplu de curaj și perseverență vine de la Iași. La 51 de ani, o femeie, fostă asistentă medicală, este studentă la zi și are cele mai mari note din an.

62224399
Zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările la un atelier de prelucrare a lemnului. Incendiul s-a întins pe 500 de mp

S-a dat alarma, vineri, la un atelier de prelucrare a lemnului în localitatea Brădești din județul Harghita.

62224395
Început de weekend cu incidente pe șosea. Doi pietoni au fost loviți de mașini, după ce au trecut strada neregulamentar

Două accidente au avut loc, vineri seara, în județul Dâmbovița, în urma traversării neregulamentare a doi pietoni.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.