Surpriza de care au avut parte doi hoți după ce au furat telefoane noi dintr-un magazin

62230881

Doi hoți au fost condamnați la 3 ani de detenție după ce au după ce la începutul anului au furat mai multe telefoane dintr-un magazin din Iași. Au fost prinși după ce bateria unuia dintre dispozitive a explodat și l-au aruncat pe stradă.

Cei doi hoți au comis fapta noaptea, la jumătatea lunii ianuarie. Au forţat uşa magazinului de telefoane cu o şurubelniţă şi au furat din interior 5 telefoane Huawei şi Samsung şi o tabletă Huawei, realtează Ziarul de Iași.

S-au ascuns apoi într-un canal prin care trec ţevi de termoficare, unde îi așteptau doi prieteni, care însă nu știau nimic despre fapta pe care tocmai o săvârșiseră.

Doar că la întoarcere, după ce au intrat în canal, bateria unuia dintre telefoane a explodat și l-au aruncat în afara canalului, unde avea şi să fie găsit ulterior de poliţişti.

Celelalte aparate au fost ulterior vândute sau amanetate, hoţii încasând pe bunurile sustrase 950 de lei, pe care i-au împărţit în mod egal.

Hoții au fost trimişi în judecată pentru furt calificat. Nu se aflau la prima faptă de acest gen, astfel încât judecătorii nu au luat în calcul aplicarea unei pedepse cu suspendare. Unul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar celălalt, încă minor la data comiterii furtului, a fost plasat într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani şi 2 luni. Amândoi au contestat sentinţa, cazul intrând pe rolul Curţii de Apel.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
ORAR. Moş Crăciun ajunge vineri la Târgul de Crăciun din București

Moş Crăciun şi elfii săi ajung vineri la Bucharest Christmas Market, urmând să îi primească pe cei mici, în perioada 17 - 23 decembrie, între orele 18,00 - 19,00 şi 19,30 - 21,00, iar pe 24 decembrie de la 12,00 la 14,00.

Scenariu de film: Doi deținuți au găsit 100 de monede medievale când lucrau pe un șantier. Cum au ajuns pe piața neagră

Peste 100 de monede medievale au fost recuperate în urma unui flagrant, după ce au fost scoase la vânzare pe piața neagră.

Doliu în lumea filmului. Actorul Karibi Fubara a fost răpus de o boală cruntă

Doliu în lumea filmului. Actorul Karibi Fubara, care a fost diagnosticat cu cancer la rinichi în 2020, a murit miercuri, 15 decembrie, informează BBC.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.