Studentul care își cară pe el propriul gunoi. Merge peste tot cu câțiva saci legați de trup

62317750

Un student din Germania cară pe el propriul gunoi. Şi vorbim de câțiva saci. Inevitabil, stârnește glume pe unde trece.

Proiectul său are, totuși, o cauză nobilă: vrea să le atragă atenția celor din jur asupra cantităţii mult prea mari de deșeuri care se adună într-o gospodărie.

E imposibil să nu îl auzi pe David când își face apariția. E student la agricultură la Universitatea din Kassel, dar de la o vreme a ales să se îmbrace... cu propriile deșeuri.

David Loesche, student: „Este o "garderobă" într-o continuă creștere, ca să spun așa. Recent, am construit ceva în partea din spate, deoarece spațiul din față nu mai era suficient."

Recunoaște însă că nu îi este prea ușor să facă anumite activități, cum ar fi coborâtul scărilor din blocul în care locuiește.

David Loesche, student: „Atâta timp cât nu cad, mă face să mă simt mai puternic. De fapt, despre asta e vorba... Ideea este să arătăm că problema gunoaielor noastre este cu adevărat incomodă, chiar dacă nu o simțim ca pe o greutate fizică, pe corpul nostru."

David cară cu el 15 kilograme de deșeuri reziduale, adunate în ultimele 5 săptămâni. Datele oficiale arată că în Germania se strâng, în medie, de două ori mai multe deșeuri decât ar fi normal pe cap de locuitor. Așa se face că cetățenii acestei țări sunt printre cei mai mari producători de deșeuri din Uniunea Europeană.

Reporter: „V-ați fi gândit că se pot strânge atâtea gunoaie?"

David Loesche, student: „Ei bine, și eu am un coș de gunoi acasă. Da, dacă vreți să fiu sincer, știu (că se strâng multe gunoaie). Întotdeauna e greu să schimbi lucrurile. Te stimulează la început, dar ulterior se pierde în rutina zilnică."

Studentul care se vrea un exemplu își cumpără majoritatea alimentelor neambalate din magazine și încearcă astfel să reducă risipa. David crede că acțiuni precum interzicerea tacâmurilor de plastic, sunt mai degrabă simbolice.

David Loesche, student: „Dacă vrem să ajungem la esența problemei, cred că trebuie să ne întrebăm de ce folosim atât de multe ambalaje. Este practic, bineînțeles, dar cred că ar trebui să existe anumite stimulente pentru ca firmele să caute soluții alternative."

David vrea să mai care gunoiul pentru încă trei săptămâni. Nu îl deranjează ce cred cei din jur când îl văd într-o astfel de ipostază. Pentru el e suficient doar să le atragă atenția şi să le dea de gândit pe viitor.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62317578
Carmen Tănase împlinește 62 de ani. Curiozități despre actrița din Clanul și Inimă de țigan

Carmen Tănase este o actriță de film, radio, teatru și televiziune. Actrița a cucerit inimile publicului prin carismă și prin interpretarea de excepție a rolurilor sale, atât din piesele de teatru, cât și în filmele românești.

62317675
Șofer de TIR la 90 de ani, considerat cel mai bătrân din lume. Se trezește la 4 dimineața și lucrează 12 ore pe zi

Un britanic de 90 de ani este considerat cel mai în vârstă șofer de TIR din lume. Bărbatul a trecut testele medicale pe care trebuie să le facă în fiecare an și spune că vrea să mai conducă cel puțin un an.

62317557
Femeie tâlhărită de un bărbat de 60 de ani după ce ar fi refuzat să întrețină relații sexuale cu el, pe marginea DN 72

Un bărbat de 60 de ani din Dâmbovița a fost reținut pentru tâlhărie, după ce ar fi jefuit o femeie, la marginea Drumului Naţional dintre Târgovişte şi Ploieşti.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.