Secretele betonului roman, dezvăluite după 2000 de ani. Cum au construit romanii clădiri aproape indestructibile
De aproape două milenii, clădiri, poduri, apeducte și porturi construite de romani continuă să reziste intemperiilor, cutremurelor și trecerii timpului. În paralel, multe structuri moderne se degradează văzând cu ochii, de la un an la altul.
De curând, cercetătorii de la Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT), alături de colegi din alte centre academice, au reușit să identifice rețeta și tehnicile care au stat la baza rezistenței betonului roman. Dovezile provin dintr-un sit arheologic excepțional: un șantier de construcție antic descoperit în Pompeii, orașul roman îngropat de erupția Vezuviului în anul 79 d.Hr.
Excavațiile de aici au scos la iveală nu doar ziduri finalizate, ci și pereți aflați în construcție, zone reparate și grămezi de materiale brute, exact așa cum au fost surprinse în momentul catastrofei, potrivit Smithsonian Magazine.
Printre materiale se numără var nestins, cenușă vulcanică, piatră vulcanică și ceramică zdrobită, alături de unelte de măsurare și nivelare. Arheologii cred că pe șantier aveau loc lucrări de renovare la o clădire avariată de cutremurul major care a afectat orașul Pompei în anul 62 d.Hr.
Tehnica „hot mixing”, folosită de romani
Analiza materialelor a confirmat utilizarea unei tehnici numite astăzi „hot mixing”, sau amestecare la cald. Romanii combinau varul nestins cu cenușa vulcanică, apoi adăugau apă. Contactul cu lichidul declanșa o reacție chimică intensă, care producea căldură și bucăți mici de material bogate în calciu. Atunci când apa pătrundea în fisurile betonului, acest calciu se dizolva și reacționa din nou, formând minerale care umpleau crăpăturile și le sigilau.
Practic, betonul roman avea proprietăți de autovindecare, un concept considerat până de curând o inovație a vremurilor moderne. Această tehnologie a permis romanilor să ridice structuri monumentale precum cupola Pantheonului, apeducte care se întindeau pe kilometri întregi și porturi capabile să reziste vreme de secole în contact cu apa sărată.
Descoperirea are implicații importante și pentru viitor. Cercetătorii cred că rețeta romană ar putea inspira dezvoltarea unor betoane mai durabile și ecologice, precum și mortare compatibile pentru restaurarea monumentelor istorice.
