Sărăcia și nefericirea românilor - blestem și acceptare? Ce spune doctorul Cozmin Mihai, psihiatru

Urmează să-ți începi ziua într-o toaletă murdară la capătul culoarului, iar mai apoi să îți pregătești micul dejun dintr-o franzelă și două felii de salam ținute pe pervaz la rece. Ai o pensie socială de câteva sute de lei și abia îți ajunge de chirie și de utilități. Ascuțim scenariul și cu un copil în grijă? Dar cu doi? Hai să vedem o rezolvare în acest caz cu antrenorii în dezvoltare personală. Probabil ar rezolva cazul așa cum rezolvam și eu integralele la matematică.

Oamenii săraci sunt cei mai nefericiți?

Și nu dezbat subiectul cu apropouri vis a-vis de ce bine era când eram studenți și plecam cu bani puțini la Vama Veche și ce bine ne mai distram sau când mâncam paste cu ceapă când ne terminam rata săptămânală. Mă refer strict la sărăcie în adevăratul sens al cuvântului din DEX. Să nu ai o sumă constantă pentru mâncare, să nu ai condiții decente pentru un trai normal, să nu ai utilități sau datoriile la acestea să te copleșească, să nu îți poți permite rechizite pentru copiii tăi și să nu ai nici măcar încălțăminte pentru sezonul de iarnă. Să te gândești cu groază la anotimpul rece, că nu vei avea cu ce să te încălzești și că viața îți este un chin.

Este o condiție de acceptare sau unii dintre noi chiar nu au șanse la ceva mai bun?

Cred că și oamenii săraci se simt stigmatizați la fel ca cei dependenți de alcool, droguri sau bolnavii psihic afectați. Simt un dezgust din partea celorlalți pentru aspectul lor? Pentru igiena uneori precară? Pentru hainele jerpelite și uzate de atâția ani? Pentru tenul uscat de soare și frig? Pentru ridurile și obrajii învechiți de atâtea lacrimi? Ce simt oamenii săraci? Ați ieșit din confortul zilelor voastre, din haina cu puf de gâscă? V-ați pus în pielea lor măcar o dată? Eu spre exemplu, mă pun de multe ori în pielea pacienților mei ca să îi pot înțelege mai mult, așa cum în dimineața aceasta întunecată și răcoroasă m-am pus în pielea unui depresiv. Gândurile m-au asaltat, am simțit o nesiguranță, am respirat un aer trist și parcă nimic nu mai conta decât prăpastia de gânduri sumbre care mă țineau strîns legat. Așa simt și oamenii săraci când văd că nu mai ies din cercul neajunsurilor?

Sărăcia și tulburările psihice

Boala psihică produce mai multă suferință decât sărăcia? Sau sunt pe picior de egalitate? Studiile au arătat că în țările dezvoltate, tulburarea psihică constituie principalul factor care conduce la nefericire. Tulburările psihice au depășit alți factori ce conduc la nefericire precum lipsa unui loc de muncă, sărăcia, bolile fizice, lipsa educației sau a unui partener de viață.
Adesea bolnavii psihic afectați în asociere cu un statut socio-economic scăzut se îndreaptă către panta nefericirii. O suferința psihică la pachet cu o suferința socială au o singură cale și anume, nefericirea. O bună parte din bolnavii psihic nu mai au capacitatea de a lucra și se văd nevoiți să se întrețină din pensii de boală, handicap sau ajutoare sociale. Venituri mici, incapacitatea de a fi apți de profesia la care au muncit, aceștia se văd nevoiți să își contureze viața într-un cadru trist și limitat.

Cum e să fii sărac în România?

Cum e să fii sărac într-o comunitate adesea lipsită de compasiune? Și hai să recunoaștem că noi românii nu suntem cei mai ofertanți pentru cei nevoiași. Majoritatea dintre noi se pun la mese copioase fără să se gândească la săracii cu pâine și crenvuști în zilele de Paște și de Crăciun. Câți dintre cei care gustă moda s-au gândit să doneze hainele oamenilor necăjiți?
Am o constatare pe care am realizat-o de când muncesc și anume că ești bun de muncă în România cât ești sănătos fizic și psihic. Altfel ai încurcat-o cu o așa viață dură. Pentru că hai să recunoaștem, viața în România nu este una ușoară. Și asta am realizat-o mulți dintre noi mai ales în perioada pandemiei. Un scenariu urât și depresiv este pierderea locului de muncă și lipsa unei rezerve financiare de a-ți acoperi măcar câteva luni de existență.

Deschizi ochii într-o familie săracă

Te naști într-o familie săracă, fără nicio perspectivă în educație fiind oarecum lipsit de șanse în a-ți proiecta viitorul așa cum ai sperat. Lipsa unei situații financiare mai bune dar și lipsa stimulării cognitive, te plafonează pe tarlaua din spatele casei. Orizontul îți este limitat pentru că nu ai exemple în familia ta și în jurul tău. Poate că structura îți este una performantă dar pârghiile îți sunt curmate de neajunsurile familiei. Îți mai oferă astăzi statul român un sprijin în dezvoltarea școlară? Avem exemple de oameni mari în această țară care au pornit de jos dar parcă timpurile erau mai acceptabile pentru cei săraci? Mă gândesc la un copil sărac ajuns la un liceu în oraș fără haine și fără bani de buzunar.

Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, riscul de sărăcie în România este de trei ori mai mare în zonele rurale decât în zonele urbane.

Asistența socială, un departament eficient?

Avem asistenți sociali în fiecare primărie din țara asta, sau cel puțin în majoritatea dintre ele. Își fac treaba asistenții sociali? Au programe de prevenție și de ajutor pentru cei cu situație financiară precară? Există programe pentru asistații sociali? Din experiența mea de psihiatru, gestionând multe cazuri de asistați sociali, feedback-ul primit este acela că nu sunt angrenați în programe de muncă și responsabilizați prin anumite activități pentru munca depusă. Știu că pe hârtie totul funcționează perfect dar practica ne pune piedici.

Degradarea oamenilor săraci

Probabil v-ați întrebat de ce s-au degradat mulți oameni din mediul rural. Parcă erau altfel pe vremea bunicilor noștri, oameni responsabili, serioși, cu o amprentă puternică de sănătate fizică și psihică, implicați în multe activități și fără atâtea vicii. De unde această schimbare? De la sărăcie, de la blazarea neputinței clasei politice? Sau chiar de la confortul ajutorului social și al alocațiilor copiilor?

Harta sărăciei în România și calea spre ceva mai bun

Pe lângă faptul că suntem țara cea mai săracă din Europa, există statistici cu privire la zonele cele mai sărace din România iar topul sărăciei îl ocupă zona de nord-est și granița de sud a țării. Important ar fi ca toți parlamentarii acestor zone ale țării să aibă în programul lor și problematica sărăciei. Pe lângă ajutorul din partea guvernanților, ONG-urile ar putea sprijini masiv aceste zone defavorizate. Doar programe de a-i mobiliza și nicidecum bani pe degeaba pentru că astfel vor putea avea posibilitatea de a-și porni motorașele și de a avea un trai mai bun.

Cred că s-ar putea crea multe căi de ieșire ale acestei pături sociale înspre o viață mai bună. Începând de la un motor de forță de muncă dinspre mediul rural către mediul urban, pentru că este atâta nevoie de acești oameni în orașele aflate în dezvoltare. Apoi programele de responsabilizare și salvare a asistaților sociali care nu au la linia orizontului decât varianta minimă de trai. ONG-uri în salvarea celor înglodați în sărăcie cât și a bolnavilor psihic care nu văd o cale de ieșire spre ceva mai bun. Sunt atâtea variante de salvare împreună cu asertivitatea noastră pentru aceștia.

Dr. Cozmin Mihai
Medic psihiatru

Articol recomandat de sport.ro

Rusia schimbă regulile jocului! Șapte modificări majore anunțate de la Moscova