Milioane de vizitatori din Mallorca, Ibiza, Menorca și Formentera vin în căutarea soarelui și a prețurilor mai accesibile, însă autoritățile locale au intensificat măsurile împotriva comportamentului anti-social, pe fondul creșterii numărului de incidente legate de consumul excesiv de alcool.
În ultimii ani, localnicii au organizat proteste împotriva turismului de masă, reclamând comportamentele turbulente, creșterea chiriilor și supraaglomerarea plajelor.
Ce amenzi riscă pentru consumul în public
Ca răspuns, autoritățile spaniole au introdus reguli mai dure, în special în zonele Magaluf și San Antonio (Ibiza). Conform „Decretului pentru Turism Responsabil” din 2024, consumul de alcool pe stradă este interzis, iar încălcarea regulilor poate atrage amenzi între 500 și 3.000 de euro, în funcție de gravitate.
Directorul executiv al John Mason International, Simon Hood, avertizează turiștii să evite consumul de alcool în public și zgomotul excesiv pe timpul nopții, deoarece controalele vor fi mai stricte în sezonul estival.
El a explicat că regulile introduse în 2024 au fost înăsprite recent, inclusiv în ceea ce privește pachetele all-inclusive: în anumite stațiuni, turiștii au dreptul la maximum șase băuturi alcoolice pe zi, împărțite între prânz și cină.
„Nu trebuie depășită limita și nici încercată păcălirea personalului hotelier”, a avertizat acesta, menționând că unitățile de cazare pot percepe costuri suplimentare.
Noile reguli vizează și reducerea promovărilor alcoolice, precum „happy hours” sau ofertele tip doi-la-preț-de-unu, iar consumul de alcool pe străzi și plaje este sancționat cu amenzi între 750 și 3.000 de euro.
De asemenea, vânzarea de alcool în magazine este restricționată între orele 21:30 și 08:00 în anumite zone.
Expertul în turism subliniază că scopul măsurilor este reducerea exceselor și menținerea unui echilibru între turiști și localnici, adăugând că vizitatorii se pot bucura în continuare de vacanță dacă respectă regulile.