Povestea de iubire din Iași dintre o nevăzătoare și un bărbat „normal”. ”Dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul”

62425629

Roxana și Ionuț sunt căsătoriți de aproape 11 ani și se iubesc la fel ca în prima zi, deși povestea lor este una cu totul specială. Ea este nevăzătoare, iar când el a aflat asta i-a spus doar atât: ”dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul”.  

O poveste de dragoste devine cu adevărat unică atunci când nu l-ai văzut niciodată pe omul iubit și nici nu îl vei putea vedea vreodată, dar acesta este mereu prezent și reușește să dovedească în fiecare zi că îți este cel sortit.

Ziarul de Iași scrie despre iubirea emoționantă dintre Roxana și Ionuț, în vârstă de 31 de ani, respectiv, 42 de ani, doi tineri căsătoriți deja de aproape 11 ani, în condiții cu totul speciale.

Roxana și-a pierdut total vederea încă din adolescență, din cauza unei cataracte netratate la timp, care a evoluat și s-a transformat în glaucom, pe când Ionuț este perfect sănătos. În ciuda acestei diferențe, dar și a celor două familii, care s-au opus ferm la început, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire.

Am vorbit la telefon timp de 4 ani. El nu știa atunci că eu nu mai văd deloc de la 16 ani. Nu i-am spus pentru că eram conștientă că s-ar putea să nu mai vorbească cu mine. Îl și testam, puneam fete să-i dea mesaje. Iar mie îmi plăcea cum vorbea, de el. Într-un final, i-am spus la telefon care e adevărul. Știți ce a făcut? A venit să mă fure, la propriu, de acasă. Și îl auzeam prin apel cum îi zicea tatălui lui că sunt frumoasă”, a povestit Roxana.

După ce Ionuț a adus-o la Iași pe Roxana, au urmat momente grele. ”Ai mei nu au vorbit cu mine trei luni, îl făceau în toate felurile. Apoi, mama lui… nici ea nu prea era de acord. Normal, nu mai avuseseră pe nimeni cu deficiență de vedere. Nu știa ce va fi, dacă se va descurca Ionuț. Ulterior, m-a cunoscut mai bine și a văzut că ce bine ne înțelegem, că nu e nevoie ca el să mă ajute la orice, că pot să fac și curat, de toate”, a adăugat ea.

”Dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul. Eu să văd cu unul, tu cu celălalt, ar fi suficient”

Când au aflat de la doctori că nu mai are nicio șansă de a mai vedea vreodată, Ionuț i-a făcut cea mai profundă declarație de dragoste.

El mi-a spus așa «Dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul. Eu să văd cu unul, tu cu celălalt, ar fi suficient». Când am auzit asta, mi-am dat seama că mă iubește, că nu ar avea vreun alt motiv să stea cu mine”, spune Roxana.

Când a fost întrebat ce iubește el la Roxana, Ionuț a mărturisit timid că nu are ce să-i reproșeze: ”Am mai avut iubite înainte, clar, dar nu atât de cuminte și sufletistă, frumoasă. Și vocea ei îmi place”.

De când formează o familie, Roxana a spus că nu mai are motive să plângă. Soțul o susține în tot și toate. Mai mult, cea mai importantă decizie pe care au luat-o recent a fost renunțarea la ideea de a avea un copil.

N-am mai plâns de mult timp din cauza deficienței. El este totul meu. Mereu va exista un gol în sufletul meu, nu-l pot vedea, doar îmi imaginez cum arată, la mine e mereu întuneric. Și după o perioadă în care voiam amândoi foarte mult un copil, am decis să nu facem, șansele ca afecțiunea să se transmită din generație în generație fiind foarte mari. Nu am vrea să se chinuie un suflețel, ne avem unul pe altul și asta e. Suntem fericiți”, a mărturisit Roxana.

”Dacă eram văzătoare nu-l mai întâlneam pe el”

Împreună, Roxana și Ionuț și-au construit propria casă, iar activitatea lor principală este apicultura.

Am devenit foarte îndemânatică în ceea ce privește munca cu stupi. Facem mierea și o livrăm personal. Este afacere de familie. Unii clienți nu credeau că sunt nevăzătoare la cât de bine mă descurc. Sunt foarte activă, nu pot să stau în casă deloc. Mă joc cu nepoțeii, merg la unghii, adică el mă lasă acolo, apoi își vede de treabă. Modelul îl alege tehniciana. Sunt mândră de realizările noastre. Eu l-am convins să obțină permisul de conducere, am mers cu el la fiecare ședință. L-a luat din prima încercare. M-am bucurat ca la nuntă. În general, majoritatea oamenilor sunt nerecunoscători, cu cât au mai mult, cu atât vor mai mult. Noi nu suntem așa”, a spus Roxana.

Ei spun că rețeta unei relații fericite constă doar din două lucruri: iubire și sprijin.

Există oameni care au totul, sănătate, bani, și se înșeală. Nu consider că banii îți aduc fericirea. Doar sănătatea și omul de lângă tine, care trebuie să fie al tău, cu tine, să te susțină în orice. Să te iubească. Atât. Acasă, el gătește, eu fac curat. Mă îmbrac singură, știu unde am pus fiecare lucru. Glumesc uneori și îmi spun că am ajuns așa pentru «n-am plătit lumina la timp». Nu îl mai întreb pe Dumnezeu de ce nu m-a ferit de așa ceva. Poate dacă eram văzătoare nu-l mai întâlneam pe el”, a mai spus Roxana.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
O judecătoare din Suceava se droga în fața celor trei copii ai ei. Interlopii îi dădeau șpagă și bilete la festivaluri

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava se droga până și în fața celor trei copii pe care îi are, iar interlopii pe care îi proteja îi ofereau, printre altele, bijuterii, servicii de pază, bilete la festivaluri și plata deplasărilor sale.

 

Mesajul secret din spatele unui buchet de flori oferit de Valentine’s Day. Ce reprezintă fiecare floare

De Ziua Îndrăgostiților, buchetele de flori sunt, probabil, cele mai oferite cadouri. Fie că este vorba despre plante în ghiveci, flori tăiate, ori buchete „gourmet”, florile au o semnficație specială de Valentine’s Day.

 

Unul din 10 europeni se simte singur în cea mai mare parte a timpului

Valentine's Day este o ocazie în care ne arătăm sentimentele și în care celebrăm iubirea. Ziua de 14 februarie poate fi însă dificilă pentru cei care nu și-au găsit jumătatea.

 

Recomandări
Ro-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată în apropierea României. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.