Pescarii se bucură încă de capturi însemnate la malul mării, chiar dacă este sfârșit de decembrie

×
Publicitate

Chiar dacă este sfârșit de decembrie, la malul mării pescarii se bucură încă de capturi însemnate. Schimbările climatice din ultimii ani au modificat și temperatura apei Mării Negre, iar comportamentul peștilor s-a schimbat.

În plus, iarna bancurile se apropie de apele mai calde din apropierea țărmului și astfel ajung în plasele pescarilor.

Este o zi obișnuită de decembrie pentru pescarii de la malul mării. Deși temperaturile sunt puțin peste zero grade celsius, apa este caldă.

Schimbările climatice și iernile blânde au făcut ca în ultimii ani populațiile de pești din Marea Neagră să-și schimbe comportamentul. Avem exemplul scrumbiei care se prinde acum mai devreme.

Alexandru Sutac, pescar profesionist: „În ultimii cel puțin cinci ani, dacă nu mai bine, scrumbia nu mai vine cum era de obicei, venea prin luna martie și stătea până în mai. Scrumbia a început să vină încă din luna ianuarie, sfârșitul lui ianuarie sunt deja cantități bune de scrumbie din cauza schimbărilor climatice, categoric Iernile sunt mult mai blânde și automat și apa este mult mai caldă."

Acum, la sfârșit de decembrie, pe lângă scrumbie, în plasele pescarilor ajung și calcanii ori hamsiile care se apropie de mal în căutarea apelor mai calde. Dar și palamida, un pește cu valoare comerciala mare, din familia tonului.

Sorin Manaila, președinte Federația Romfish: „În această perioadă se prinde calcanul este într-adevăr sustenabil din punct de vedere economic căci prețul este destul de mare, dar se mai prinde și guvid, hanus a început scrumbia."

Chiar și pescarii amatori care ies cu bărcile în larg se întorc la mal cu guvizi și hanuși de mari dimensiuni.

Florin Broasca, pescar: „Când timpul este favorabil ca să ieșim la mare va fi hanus care mai are puțin și depune icrele în luna lui ianuarie, este hamsie, ce avem în zonă și scrumbie pentru pescuitul industrial este perioada calcanului a rechinului și a scrumbiei."

Cu toate că la Marea Neagră capturile de pește sunt însemnate, pe piața din România, peste 70 la sută din peștele consumat provine din import, în special din Bulgaria, Grecia și Turcia.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62508139
Bucureștenii care nu au planuri de Revelion pot alege între o noapte la muzeu sau la restaurant. De la cât încep ofertele
Dacă locuiți în București și încă nu ați decis ce faceți de Revelion, mai sunt oferte pe piață. Și puteți alege între petreceri sofisticate sau o noapte magică la muzeu alături de cei dragi.  
62505124
Cocktail Hugo - ce este cocktailul Hugo, cum se prepară și ce ingrediente conține
Cocktailul Hugo este una dintre cele mai populare băuturi, cucerind iubitorii de cocktailuri prin prospețimea și aromele sale delicate.
62470641
Controversele care au zguduit lumea artei în 2024. Cum o pictură a regelui Charles a stârnit furia internetului
În mijlocul unei avalanşe de ştiri politice, cele de artă au reuşit ocazional să se strecoare în sumare. La un moment dat, toată lumea deplângea starea pieţei de artă iar în clipa următoare o banană era vândută la licitaţie cu 6,2 milioane de dolari.