Ce era, de fapt, tornada apărută în Cluj. Cum s-a produs fenomenul ciudat de pe lacul Mărtinești

×
Publicitate

Au fost momente de panică, în Cluj, unde pe lacul Mărtinești mai mulţi pescari au fost martorii unei așa-zise tornade. Un fuior a ridicat apa în aer, la mare înălțime, sub formă de vârtej.

Meteorologii spun că a fost o trombă marină, care a durat câteva minute, și s-a disipat de la sine.

Pescarii de pe lacul Mărtinești au încremenit când au văzut vârtejul imens. Un fuior coborât din cer a atins iniţial dealul de lângă, şi a antrenat cu mişcări circulare întâi un nor de praf, apoi apa din lac. Astfel s-a creat această aşa-zisa tornadă.

-Ce-i acolo, măi, omule?

-Ce Dumnezeu e asta? Incredibil! , spuneau martorii.

Vuietul i-a alertat pe oameni, iar vântul puternic din jurul fuiorului a răsturnat barca unui bărbat.

„A luat-o pe sus și am găsit-o acolo, undeva. Am sărit în apă să nu se scufunde, motorul mai departe, saltele astea erau pe sus pe vale" explică el.

„Dacă ajungea la case le lua acoperișul. Când a ajuns aici nu era mare, dar când a intrat în apă, atunci a început să se mărească."

„A venit pe valea aia un vuiet foarte mare, o gălăgie. Și pe urmă a trecut pe lac, de am văzut cum le-a ridicat oamenilor barca. Mare, foarte mare și un zgomot înfricoșător. M-am speriat că vine să-mi ia cortul și astea, a fost ceva nemaivăzut" au relatat martorii.

Reporter: V-aţi speriat?

Martor: „Am avut un pic de jenă. La prietenul de pe iaz i-a luat barca de 200 de kg și i-a întors-o. A trecut peste iaz, și acolo s-a oprit."

Meteorologii spun că vârtejul aduce cu o trombă care apare des pe mare. A fost posibilă şi pe acest lac în condiţii de instabilitate atmosferică puternică.

Ioniță Mugur, meteorolog: „Ele se creează înaintea norului de dezvoltare verticală, apar mişcări ascendente foarte puternice, iar acestea pot lua acest aspect circular, ridicând de la sol praf, în cazul de față, apă."

Silviu Gurlui, profesor Facultatea de Fizică UAIC Iași: „După aspect pare a fi o tornadă anticiclonică de o forță ceva mai redusă, are un sens de rotație în sensul acelor de ceasornic, ceva neobișnuit pentru că se înregistrează 1 la 50 de cazuri în emisfera nordică. Este o tornadă care a avut ingredientele necesare pentru a se forma, umiditate și poluare în special."

Pe de altă parte, în Iaşi, Suceava şi Botoşani a plouat atât de tare, încât s-au inundat străzile. Iar în Vaslui oamenii au primit un mesaj RO-alert care îi îndemna să se adăpostească din calea vijeliei.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62456825
Cine a ucis-o pe pe Henriett Toth, femeia găsită moartă într-un geamantan. Noi detalii șocante privind crima din Oradea

Autorităţile au arestat preventiv trei persoane în cazul crimei de la Oradea. Un bărbat şi două femei. Unul dintre suspecți este chiar individul care a sunat la 112, ca să anunțe că a descoperit un cadavru, într-un geamantan, lăsat într-o remorcă.

62456832
Cine era femeia din Brăila, ucisă de iubit. Ce țipa Rădița Dumitrașcu către operatorul de la 112

Direcția Control Intern a Poliției face cercetări în privința modului în care au acționat polițiștii din Ianca, Brăila, după ce o femeie a sunat la 112, chiar în timp ce era atacată.

62456818
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.