Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, industria importă materie primă de un miliard de euro, ca să producă lactate și brânzeturi.
În acest timp, crescătorii de vite fie nu pot, fie nu vor să predea laptele la centrele de colectare. Unii îl prelucrează singuri și spun că obțin un profit mai mare.
Petru Bordean are o fermă cu 30 de vaci în județul Brașov. Produce lapte bio, pentru care procesatorul îi plătește 1 leu și 25 de bani pe litru. Spune că suma obținută nu-i acoperă cheltuielile, astfel că a tăiat din porțiile de hrană ale animalelor.
Petru Bordean, fermier: „I-am redus furajul concentrat la jumătate, i-am redus mineralele la jumătate și ea mi-a redus cantitatea de lapte la jumătate.”
Mădălina Savu, din Argeș, are doar câteva vaci și prelucrează singură laptele. În acest mod, spune ea, câștigă 4 lei și jumătate pe fiecare litru. Prepară cașcaval opărit și afumat, pentru care clienții îi bat la poartă.
Mădălina Savu: „Este afumat cu fum de fag sau arin negru sau cireș. De la iarba din câmp, până la cașcavalul de pe masă, este totul manual.”
Mulți producători vând direct către clienți
Bună parte din laptele produs în România e vândut la dozator sau prelucrat în gospodării. Micii crescători de animale fac brânză, caș și smântână și vând din ușă în ușă sau la piață. Uneori, cu riscuri pentru consumatori. Există și categoria celor care vin cu specialități maturate lent ori aromatizate cu lavandă, chimen și schinduf.
Mircea Dumitru, președintele Asociației de Crescători de Bălțată Românească: „Apar tot felul de firme, firmulițe, asociații familiale care practică chestia asta și tot mai mult prinde la români. Numai că sunt mici, sunt puțini, nu se cunosc.”
Președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui nu a răspuns, până la această oră, solicitării de a oferi un punct de vedere asupra raportului Consiliului Concurenței.
Acesta din urmă recomandă crescătorilor de animale să se asocieze în cooperative, pentru a-și crește puterea de negociere cu procesatorii. Pe de altă parte, potrivit studiului, vacile noastre dau mai puțin lapte decât cele din alte state europene. Productivitatea animalelor trebuie să crească, pentru ca prețul unui litru să scadă, mai explică analiza.