O locație istorică și bântuită din România va primi turiști abia din ianuarie. Fortăreața va concura cu faimosul Castel Bran

×
Publicitate

După mulți ani de eforturi birocratice și de șantier, Cetatea Poienari din județul Argeș a fost reabilitată și va putea fi vizitată.

Loc de refugiu pentru domnitorul Vlad Țepeș, fortăreața ar putea concura cu faimosul castel Bran, așa-zisa reședință a lui Dracula.

O veți putea vedea însă abia din ianuarie, după recepția lucrărilor, dar și dacă vreme o va permite, pentru că până acolo trebuie să urcați peste o mie de trepte.

Cocoțată pe un vârf de munte, deasupra Transfăgărășanului, la 4 kilometri de lacul Vidraru, cetatea Poienari are în spate șapte secole de istorie. Construită pe vremea lui Negru Vodă, cu un singur turn de apărare, fortăreața a fost extinsă de Vlad Țepeș.

Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș: „Cetatea, așa cum o vedeți dumneavoastră astăzi i se datorează în integralitate legendarului voievod, pentru că acesta a construit turnurile cilindrice, toate zidurile care leagă aceste turnuri și bineînțeles cisterna de apă”.

La cetate se ajunge urcând 1.480 de trepte, printr-o pădure de fag.

Între treptele 500 și 700, legenda spune că Vlad Țepeș a tras în țeapă sute de boieri, iar sufletele lor bântuie și acum locul.

Pe aici au dus constructorii, în spate, o parte din materialele necesare consolidării. Pe celelalte le-au transportat cu elicopterul.

Marius Lungescu, reprezentat antreprenor: „Cea mai dificilă parte a fost aprovizionarea cu materiale. Cea mai complicată și cea mai riscantă a fost partea de consolidare”.

Proiectul, în valoare de peste 23 de milioane de lei datează din 2016, însă până la găsirea unui executant, documentația de avizare a lucrărilor a expirat. Apoi, expertul tehnic a murit, iar devizul a trebuit refăcut.

Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș: „Au fost scoase de patru ori la licitație. Nu s-au prezentat, au venit firme care nu au depus garanție, de două ori. Alții n-au venit să incheie contractele”.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat abia în iulie 2021. De atunci, cetatea a rămas închisă. Până atunci, Castelul Bran, așa-zisa reședință a vampirului Dracula și unul dintre cele mai vizitate obiective de la noi, se pregătește de Halloween. Și nu e rău, spune profesorul universitar Mircea Crișan: „Cine vine trebuie să afle și lucruri adevărate și lucruri fantastice pentru că asta e definitiv toată viața, o împletire între ceea ce știm, ceea ce nu știm, ceea ce există și ceea ce visăm noi...”.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62317877
Semnul care îți arată că ești alcoolic funcțional. Poate fi observat mai ales în timpul weekendului

Un specialist în adicții a dezvăluit cum poți depista o persoană care are probleme alcoolul. Un semn este destul de clar.

62495588
Un student doctorand a descoperit din întâmplare un oraș antic. Unde este localizat

Un uriaș oraș mayaș a fost descoperit după secole de la dispariția sa jub jungla din Mexic. Arheologii au găsit piramide, terenuri de sport, șosele de legătură între districte și amfiteatre în sud-estul statului Campeche.

 

62192369
Sfatul expertului: Cele mai importante două lucruri pentru o viață lungă și fericită

Nu putem să facem totul perfect, dar există câteva lucruri esențiale de care trebuie să ne ocupăm cu grijă dacă vrem să ne prelungim viața, este de părere o specialistă care a studiat longevitatea timp de aproape 25 de ani.

 

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.