În urma sesizării, carabinierii de la secția Roma San Sebastiano și cei din cadrul unității operative a Companiei Roma Eur i-au arestat pe cei doi soți, acuzați de înșelăciune în formă agravantă, în flagrant, relatează Il Messaggero.

„Terapia”: mâinile pe stomac și Gaviscon

„Terapia” miraculoasă prescrisă de cei doi presupuşi vindecători consta în așezarea mâinilor pe stomac și administrarea unui plic de Gaviscon, medicament folosit în mod obișnuit pentru tratarea refluxului gastric.

Bărbatul s-ar fi prezentat inițial femeii drept un vindecător capabil să îi îndepărteze deochiul și ar fi început să o manipuleze prin telefon. Ulterior, s-ar fi deplasat de mai multe ori la locuința victimei pentru a efectua așa-numitele „ritualuri de purificare”.

În schimbul acestor servicii, cei doi îi cereau femeii bani. La început, sumele erau cuprinse între 20 și 30 de euro, apoi au ajuns la 500 de euro, pentru ca, în cele din urmă, femeia să facă o ultimă plată de 3.500 de euro.

Înșelătoria și mesajele de pe WhatsApp

În timpul audierilor, cei doi au declarat că relația lor cu femeia era una de simplu ajutor și sprijin, fără să ofere însă detalii despre natura relației sau despre modul în care au cunoscut-o pe victimă.

Versiunea lor a fost contrazisă însă de mesajele schimbate pe WhatsApp între bărbat și femeia de 88 de ani. Din conversații reieșea că aceasta se afla într-o evidentă stare de supunere și vulnerabilitate față de el și îi trimitea frecvent mesaje de mulțumire și scuze.

Biletul găsit de carabinieri

În timpul percheziției efectuate în locuința femeii, carabinierii au găsit un bilet pe care era scris: „să o îndepărteze pe Tiziana”.

Autoritățile încearcă în continuare să stabilească identitatea acestei femei. Cel mai probabil, anchetatorii cred că este persoana care i-ar fi pus în legătură pe presupușii vindecători cu femeia în vârstă de 88 de ani.

Cei doi soți au fost arestați pe 14 august, în timp ce fiul lor, în vârstă de 19 ani, a fost cercetat în stare de libertate.

Pentru cei doi soți a fost dispusă ulterior măsura obligării de a se prezenta la poliția judiciară, conform deciziei autorităților judiciare.