O femeie de 61 de ani și un tânăr de 24 de ani vor să devină părinți. Cum au ajuns să formeze un cuplu

62236027
Profimedia

O femeie în vârstă de 61 de ani și noul ei soț, în vârstă de 24 de ani, plănuiesc să devină părinți cu ajutorul unei mame surogat, în ciuda diferenței de 37 de ani dintre ei.

Quran McCain și soția sa, mama a șapte copii, Cheryl McGregor, din Georgia, s-au întâlnit pentru prima dată în 2012 într-un fast food în care lucrau. Însă tânărul avea pe atunci doar 15 ani.

Sentimentele nu au apărut decât mai târziu. Cei doi au pierdut contactul, însă s-au regăsit în 2020, când Quran a văzut-o pe Cheryl într-un magazin unde lucra drept casieriță.

Aceștia s-au îndrăgostit pe loc și au început să iasă la întâlniri. S-au căsătorit anul trecut, iar acum vor să-și întemeieze propria familie.

Cheryl are șapte copii și 17 nepoți deja, însă cuplul spune că merită un copil al lor.

„Ne-am căsătorit în septembrie 2021, iar de câteva luni suntem pregătiți să ne întemeiem o familie. Cheryl are 61 de ani, are șapte copii și 17 nepoți deja, dar simțim că merităm să avem un copil al nostru”, a transmis Quran, potrivit dailymail.co.uk.

Femeia a încercat să rămână însărcinată pe cale naturală, dar nu a putut din cauza vârstei. Așa că au decis să apeleze la o mamă surogat.

Cei doi sunt conștienți că de la un punct înainte Quran va ajunge să crească singur copilul, însă și-au asumat situația.

„Înțelegem că nu o să mai fiu aici atât de mult precum Quran, dar am încredere în el. Dacă eu nu sunt aici, el poate să facă asta. Va fi un tată grozav, este un adult responsabil. Familiile noastre ne susțin foarte mult decizia, deși la început ezitau”, a spus Cheryl.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62235375
O nouă șansă la viață pentru un criminal. Cine este, de fapt, bărbatul căruia i-a fost transplantată o inimă de porc
Leslie Shumaker Downey era acasă alături de cei doi nepoți atunci când a primit un mesaj de la fiica ei. Aceasta i-a trimis un link în legătură cu un bărbat de 57 de ani cu o boală în fază terminală la inimă.
62235970
Incendiu violent la o casă din Argeș. Vecinii au intervenit înainte de sosirea pompierilor
Un incendiu violent a cuprins joi noapte o casă din comuna argeșeană Bogați.
62235959
Fotografie virală. Povestea remarcabilă a unui indigen care își duce tatăl în spate pentru a fi vaccinat anti-Covid
O fotografie virală cu un indigen care își duce tatăl în spate pentru a se vaccina împotriva Covid-19, în Amazonul brazinial, a devenit un simbol al logisticii complicate de vaccinare într-una dintre cele mai îndepărtate zone ale lumii.