Nașterea a avut loc la bordul trenului Intercity 49, în timpul călătoriei spre nord, din Helsinki, a confirmat miercuri pentru presa finlandeză Tiina Nummenmaa, manager de comunicare al VR, potrivit Helsinki Times.

„VR felicită călduros familia pentru acest moment special”, a declarat Tiina Nummenmaa pentru Yle.

Personalul trenului a intervenit și a contactat serviciile de urgență. O ambulanță a fost chemată la gara din Seinäjoki, unde mama și copilul au coborât din tren, potrivit VR.

Ilta-Sanomat, publicația care a relatat prima despre naștere, a scris că cel puțin un alt pasager a ajutat-o pe femeie în timpul nașterii. VR nu a confirmat această informație și a refuzat să ofere detalii despre circumstanțele în care a avut loc nașterea.

Nummenmaa a declarat că VR are proceduri pentru urgențele medicale care apar la bordul trenurilor, angajații colaborând cu centrele pentru situații de urgență și cu personalul medical atunci când pasagerii au nevoie de ajutor.

Compania a precizat că nașterile la bordul trenurilor sunt rare. VR nu are înregistrat niciun alt astfel de caz în ultimii ani, deși Nummenmaa a spus că operatorul nu a putut stabili dacă o naștere a mai avut loc într-unul dintre trenurile sale într-o perioadă mai îndepărtată din istoria companiei.

Incidentul a provocat perturbări minore pentru ceilalți pasageri. Potrivit VR, trenul IC 49 și-a continuat călătoria spre Vaasa fără întârzieri majore.