O familie cu mulți copii din județul Iași a ajuns în pragul sărăciei. Cum pot ajuta oamenii

×
Publicitate

O familie cu mulți copii din comuna Lungani, județul Iași, are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare. Oamenii aproape au rămas fără lemne și alimente, iar copiii au nevoie de haine.

Locuiesc cu toții în doar două camera modeste și banii nu le ajung nici pentru strictul necesar.

Familia are opt băieți și două fete cu vârste cuprinse între 6 și 23 de ani. Trei dintre ei sunt majori și au plecat la muncă în străinătate.

În grija părinților sunt acum șapte copii, dar și două nurori. Părinții fac eforturi uriase pentru a avea ce să le pună pe masă în fiecare zi, și pentru a le cumpăra școlarilor haine pentru școală.

Veronica Șerban, mama copiilor: "A fost foarte greu, dar am muncit și eu, și soțul, și i-am crescut așa cum am putut. Ne-am dus la muncă cu ziua și îi creșteam de azi pe mâine. Avem nevoie de lemne, mare nevoie. Și hăinuțe la copilași, sunt goi, nu au hăinuțe. Ia ulei, ia una, se duce banul și nu reușim nici hăinuțe să luăm la copilași. Decât mâncare, atât, în casă. Dar nu ne ajunge o luna de zile, două săptămâni".

În urmă cu câțiva ani, toată familia locuia într-o singură cameră. Copiii plecați în străinătate au reușit să îi ajute pe părinți să mai construiască o cameră.

Emil Doboșeru, tatăl copiilor: Am trei care sunt plecați, au plecat în Germania. Copiii mi-au făcut casă. Am avut o cameruță. Eram necăjiți. Mă duceam numai eu la treabă, nevasta stătea cu copiii.

Reporter: Cu lemnele vă descurcați?

Emil Doboșeru: Da, mai am vreo două. Cam pe luna asta.

Cei mai mici copii, în vârstă de 7 și 8 ani, visează să-și facă un rost, cândva. Și să scape de sărăcie.

Cei care vor să ajute familia, o pot face printr-o donație.

RO59BTRLRONCRT0CF5545201 Alexandru Dobosariu

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62334676
Un ofițer de poliție australian, acuzat că și-a ucis fostul iubit și pe actualul partener al acestuia
Un ofițer de poliție australian se confruntă cu două acuzații de crimă după ce și-ar fi ucis fostul iubit și noul partener al acestuia și ar fi aruncat cadavrele lor, care nu au fost încă găsite.
62428078
Iubește românește cu VOYO. Top cinci filme de dragoste românești pe care să le urmărești de Dragobete
Dragobetele, ziua specială din calendarul românesc dedicată dragostei, este o ocazie numai bună pentru a sărbători iubirea.
62428033
Ce au pățit doi frați care și-au ucis părinții și pe frățiorul mai mic. Mesajele îngrozitoare tatuate pe frunte
Doi frați din Pennsylvania condamnați pe viață pentru uciderea părinților lor și fratelui mai mic în urmă cu aproape trei decenii au fost recondamnați în condiții care le-ar putea oferi o șansă de eliberare condiționată.