O ambulanţă a pierdut pacientul în drum spre spital. Ce consumaseră şoferul şi paramedicul

61957807
iStock

Incident uluitor în Spania, unde o ambulanţă a pierdut pacientul pe drum, în staţiunea Benidorm

Potrivit Euronews, atât paramedicul cât şi şoferul ambulanţei au fost reţinuţi după ce au pierdut pacientul pe drumul spre spital. Incidentul a avut loc luni, după ce salvarea a ajuns la locul unei încăierări cu cuţite între turişti, în staţiunea Benidorm.

La spital, şoferul şi paramedicul au declarat că pacientul i-a ameninţat şi i-a obligat să îl lase să coboare. Poliţiştii care anchetau cazul au decis însă să-i testeze pe amândoi pentru consum de droguri, dat fiind că aveau un comportament ciudat.

Testul a arătat că ambii consumaseră marijuana şi cocaină. Bărbatul rănit a fost găsit ulterior, dar nu a putut da detalii despre incident, fiind în stare avansată de ebrietate.

Poliţia a declanşat o anchetă amplă, în contextul în care luna trecută o femeie ar fi căzut din ambulanţă, tot în Benidorm.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61957773
Un canadian terorizat de păuni "şi-a făcut dreptate" cu drujba. Reacţia vecinilor
Adus la disperare, un canadian din Vancouver şi-a asumat o amendă usturătoare numai să scape de păunii care trăiau în cartierul lui. Bărbatul a tăiat fără autorizaţie copacul preferat al zecilor de păsări aciuate pe lângă casa lui.
61957758
50 de crocodili, descoperiți de vameșii din aeroportul Heathrow. Unde erau ascunși
Un transport ilegal de cincizeci de crocodili a fost capturat de ofiţerii vamali pe aeroportul londonez Heathrow. Reptilele erau ascunse în cutii și urmau să ajungă  la o fermă din Cambridgeshire, unde ar fi fost crescute pentru carne.
60197469
Tot mai mulți canguri din Australia atacă turiștii, după ce sunt hrăniți cu fast-food
Un parlamentar din Australia face apel la turiști să nu mai hrănească animalele sălbatice cu mâncare de la fast-food, după ce au apărut mai multe cazuri de oameni atacați de animale.