50 de crocodili, descoperiți de vameșii din aeroportul Heathrow. Unde erau ascunși

61957758
AFP

Un transport ilegal de cincizeci de crocodili a fost capturat de ofiţerii vamali pe aeroportul londonez Heathrow. Reptilele erau ascunse în cutii și urmau să ajungă  la o fermă din Cambridgeshire, unde ar fi fost crescute pentru carne.

Potrivit Press Association, puii de crocodili de apă sărată au fost găsiţi în cinci cutii într-un transport expediat din Malaezia, au anunţat vameşii britanici, informează Agerpres.

Animalele, care cântăreau în jur de 40 kg, nu au fost ţinute pe durata transportului în conformitate cu reglementările Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA), ceea ce a invalidat permisul acordat şi a făcut ca importul să fie ilegal.

În fiecare cutie era loc pentru patru crocodili, dar în total au fost plasate în fiecare recipient câte zece reptile de circa un picior fiecare (cca 30 cm).

„Pur şi simplu nu este acceptabil ca reptilele să fie transportate în acest mod. Crocodilii au început să se lupte în timpul zborului din cauza spaţiului limitat, aşa că s-a dat foarte puţină atenţie bunăstării lor. Vom confisca orice contravine reglementărilor CITES (Convention on International Tradein Endangered Species), aşa că asta va servi de avertisment celor care se gândesc să transporte faună sălbatică în aceste condiţii", a declarat Grant Miller, şeful forţei de frontieră care veghează la respectarea CITES.

Un crocodil a murit de la momentul interceptării transportului ilegal, la 27 aprilie, iar animalele care au rămas în viaţă beneficiază în prezent de îngrijiri înainte de a li se găsi noi destinaţii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60197469
Tot mai mulți canguri din Australia atacă turiștii, după ce sunt hrăniți cu fast-food

Un parlamentar din Australia face apel la turiști să nu mai hrănească animalele sălbatice cu mâncare de la fast-food, după ce au apărut mai multe cazuri de oameni atacați de animale.

61957196
Un bărbat riscă o amendă de 2.500 de lire fiindcă și-a dus soția la spital

Un bărbat riscă o amendă uriaşă după ce a fost surprins când conducea cu o viteză de peste 160 km/h, în drum spre spital, fiindcă soția sa intrase în travaliu.

61957040
Dragnea le-a mulţumit poliţiştilor, la întoarcerea de la mare: Eu dictez mesajele, Irina le postează

Liviu Dragnea a afirmat, marţi seară, că pe drumul dinspre mare spre Bucureşti se circula "destul de bine", preşedintele PSD precizând totodată că le mulţumeşte agenţilor de la Poliţia Rutieră pentru eforturile depuse pentru fluidizarea traficului.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.