Muzeul în aer liber din Sibiu, la mare căutare de turiști: „Este o plimbare pe ulița copilăriei”

×
Publicitate

Muzeul în aer liber din Sibiu a fost preț de trei zile locul în care 250 de meșteșugari din toată țara și-au întins tarabele.

Peste cinci mii de turiști s-au perindat pe alei, unde au fost întâmpinați cu produse făcute cu migală, dar și cu lecții de olărit ori cusut.

Târgul, ajuns la ediția cu numărul 37, a fost ca o gură de oxigen pentru creatorii populari, care în ultimele luni au avut de suferit pe plan financiar din cauza pandemiei.

Pe aleile muzeului în aer liber din Sibiu au răsunat cântece populare din Bucovina și voia bună a fost la ea acasă, iar vizitatorii au fost invitați la tarabele meșteșugarilor.

Femeie: „E minunat orice ne întoarce către tradiție, către trecut, către valoarea familiei, să revedem zâmbetul adevărat!"

Bărbat: „O aducere aminte a copilăriei de la țară. Eu am copilărit la țară, unde mi-a plăcut foarte mult."

Femeie: „E ca o călătorie prin timp. Redescoperim faptul că tradițiile și meșteșugurile care au existat de-a lungul veacurilor încă mai sunt practicate și ne face plăcere să vedem că putem să cumpărăm."

Oamenii au avut de unde alege. Un bărbat din Mureș, pasionat de fluiere, a adus în fața curioșilor o ofertă variată.

Nicolae Gliga, din Hodac județul Mureș: „Lucrez zilnic cu nevasta mea. Am 71, nevasta 67 și lucrăm 5-6 ore zilnic.”

Reporter: „Din ce se fac aceste fluiere?”

Nicolae: „Lemn, mai mult din alun, din răchită de pe lângă râuri, prun, frasin și naiurile le fac din soc. Se găurește mai ușor și cântă mai bine."

Și iile, lucrate manual, au fost la mare căutare. Prețul unei astfel de cămăși pornește de la patru sute de lei, dar investiția merită, spun gospodinele din mâinile cărora ies astfel de minunății.

Maria Stanciu, din Breaza județul Prahova: „Am cliente. Sunt cusute de soacra mea de acum 40-50 de ani. Întodeauna un client care cumpără o ie cu gândul că o va lăsa mai departe. Ea se moștenește, ca o bijuterie."

Nici oaspeții aflați în căutare de lucruri folositoare prin bucătărie nu au fost uitați.

Emilian Căldărariu, din Brateiu, județul Sibiu: „Ăsta e un cupru alimentar și îl batem la ciocan și nicovală, îl facem exact pe ochiul liber, ne iese ibricul ăsta de cafea. Se poate găti gulaș, mielul, purcelul, curcanul, tot ce e de folos în bucătărie și de mâncare."

Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al muzeului Astra din Sibiu: „Este o plimbare pe ulița copilăriei, dar, și dacă vreți, a talciocului cu care ne identificăm odată cu viața la țară.”

Înainte că târgul să își închidă porțile, artiști de-o șchioapă au ținut să transmită o urare adaptată vremurilor.

„Gură, gură cască, musai să porți mască! Pe nas și pe gură, că ți-oi da friptură! Musai peste nas, nu dai de necaz. Sănătoși să fim, mulți ani să trăim!"

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62142461
Organizațiile de mediu, revoltate. Cei care fac unele construcții în albiile râurilor riscă doar o amendă: „O lege proastă”

Organizațiile de mediu contestă o lege promulgată de șeful statului prin care cei care fac unele construcții, inclusiv în albiile râurilor, nu mai riscă să fie trimiși în spatele gratiilor, ci doar o amendă.

62142450
Doi miri au rămas îngroziți când au văzut tortul la nuntă: „Arăta ca o bucată de carne de vacă mutilată”. FOTO

Doi miri au rămas îngroziți în momentul în care și-au văzut tortul la nuntă.

62142406
Un bărbat a intrat cu mașina într-un indicator rutier, în timp ce încerca să scape de un păianjen de pe scaun. FOTO

Un bărbat din Marea Britanie a scăpat cu răni minore, după ce a intrat cu mașina într-un indicator rutier, în timp ce încerca să scape de un păianjen.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.