Anul acesta, turneul aduce în atenția publicului un nou documentar: „Misterul aurului dacic”, dar și cunoscutele pelicule despre Regina Maria, Ceaușescu și Regele Mihai I.

Organizatorii își doresc să ajungă la oameni de toate vârstele, iar documentarele vor fi prezentate în spații istorice.

În locuri cu rezonanță istorică din țară, precum Cazinoul din Constanța, castele din Transilvania și conace din Moldova vor fi prezentate producțiile cunoscute „Maria, Inima României”, „Regele Mihai, drumul către casă” și „Tovarășu”.

Dan Drăghicescu, directorul executiv al turneului național de educație istorică: „La cazino o să avem o proiecție cu Regina. În plus, Regina Maria are o relație specială cu Marea Neagră și a avut câteva întâlniri istorice în cazino. Sunt 100 de ani de când Regina Maria a fost în SUA pentru a ajuta reconstruirea României la acea vreme.”

Citește și
Elevii din Iași, în pielea militarilor de la „Lupii Negri” de Ziua Forțelor Terestre: „Mi s-a părut palpitant”

În cadrul turneului va fi prezentat și primul documentar complet despre viața regelui Mihai I, care aduce în atenția publicului noi interviuri despre viața majestății sale.

Dar și „Enigmele României”, prezentate de Marcel Iureș. În seria de episoade care durează câte 30 de minute, actorul vorbește despre mistere precum moartea lui Eminescu sau dispariția trupului cunoscutului domnitor Vlad Țepeș.

Marcel Iureș, actor: „Tot ce e național trebuie să fie mare, important și exclusiv. E ca un fel de trezire, ne trezim și vedem mai multe lucruri.”

Realizarea acestor producții a necesitat o muncă de documentare uriașă.

John Florescu, producător: „Cel mai greu documentar de realizat a fost cel despre Ceaușescu, deoarece oamenii nu voiau să vorbească despre el. Într-un final am reușit să îi conving să vorbească pentru că este important ca noua generație să știe cine a fost acest om și ce a făcut.

De la producțiile despre monarhia românească și până la peliculele care surprind regimul comunist, toate proiecțiile vor fi gratuite peste tot în țară.

Turneul național va debuta pe 7 mai, la Botoșani.