Ministru din Guvernul Viktor Orban: AUR este dușmanul Ungariei

62422628
Shutterstock

Cine este duşmanul UDMR este duşmanul Fidesz, iar cine este duşmanul maghiarilor, oriunde în Bazinul Carpatic, este duşmanul Ungariei - a declarat, la Cluj-Napoca, János Lázár, ministrul Construcţiilor şi Transporturilor din Ungaria.

Ministrul maghiar Janos Lazar a declarat că AUR este dușmanul Ungariei, ca răspuns la speculațiile potrivit cărora ar putea exista un fel de colaborare între Fidesz şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) în cadrul taberei conservatoare europene, scrie Hirado.

Reprezentantul guvernului condus de Viktor Orban a subliniat că politica Budapestei este clară: oricine este duşmanul maghiarilor, este duşmanul Ungariei.

„De fapt, voi spune mai mult decât atât: oricine este duşmanul UDMR este duşman al Fidesz”, a afirmat Janos Lazar.

Din acest punct de vedere, politicianul de la Budapesta consideră că ceea ce a declarat deja Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, este principiul călăuzitor, adică AUR reprezintă o ameninţare pentru maghiari, mai arată agenția citată.

„Maghiarii trebuie să-şi unească forţele pentru a încerca să împiedice, cu mijloacele de care dispun, înaintarea unui partid antimaghiar, de exemplu, ajutând la consolidarea UDMR”, a adăugat politicianul Fidesz.

Potrivit lui János Lázár, tocmai din acest motiv nu este indiferent cine intră în Parlamentul European prin câştigarea mandatelor disponibile pentru România.

Viktor Orban ”este de neclintit și de neocolit” 

Oficialul maghiar a mai spus că premierul Viktor Orbán nu poate fi ocolit în spaţiul politic conservator european

„El este cel mai longeviv politician care reuşeşte să câştige încrederea alegătorilor, care are cea mai mare experienţă, pregătire şi autoritate în această tabără. Este de neclintit şi de neocolit în ceea ce priveşte respingerea migraţiei, susţinerea familiilor sau a autodeterminării şi suveranităţii naţionale ca valori”, a subliniat ministrul.

Este o „eroare vicleană” faptul că Viktor Orbán ar putea fi ocolit în sfera conservatoare din Europa, a afirmat János Lázár, şi a calificat drept o greşeală gravă şi pur şi simplu imposibilă.

„Astăzi, nu numai în Europa, ci şi pe scena internaţională – din Israel până în America – forţele conservatoare nu numai că îl respectă pe premierul ungar, dar îl consideră un aliat”, a declarat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62422556
Războiul a devenit atracție turistică: românii se înghesuie să meargă la schi în Ucraina. Ce nu trebui să îmbraci niciodată
Mii de români fac liste pentru a merge la schi în Ucraina, la doi pași de linia frontului și a războiului care a devenit, practic, o atracție turistică. Oamenii spun că prețurile sunt la jumătate față de România, iar condițiile sunt la nivelul Turciei.  
62225240
Directorul unui liceu a fost concediat după ce a fost prins în timp că fura cafea. Reacția bărbatului
Directorul unui liceu din Japonia a fost concediat după ce a fost prins în timp că fura o jumătate de ceașcă de cafea în plus față de cât plătise, într-un magazin cu autoservire, a informat presa locală, citată de Business Insider.
62387216
Preoții care cer bani pentru înmormântări sau căsătorii pot fi dați afară din biserică. Unde îi poți reclama
Preoții care cer bani pentru a oficia o înmormântare sau căsătorie pot fi caterisiți, iar credincioșii pot reclama astfel de situații direct la Patriarhia Română, pe adresa de mail destinată special sesizărilor venite de la enoriași.