Ei trebuie să demonstreze că pot face față standardelor din marile hoteluri internaționale. Cel mai bun va avea șansa să reprezinte România la o competiție organizată în Japonia. Probele concursului au fost construite după situații reale întâlnite în hoteluri.
David Muguleț - elev concurent: „Doi oaspeți au avut parte de o experiență neplăcută înainte de a se caza. A trebuit să-i ajutăm, să le îndeplinim luna de miere să fie cât mai minunată. Le-am făcut upgrade la cameră către o cameră mult mai bună și o vedere demnă de o lună de miere și, de asemenea, o rezervare la spa”.
În acest fel, 29 de elevi din toată țara, care învață la licee cu profil „turism și alimentație publică”, au arătat că pot face față cerințelor din industrie.
Ilona Bogos - jurat: „Trebuie să știe să identifice și să lucreze cu lenjeria care este pe cărucior, să știe cum să facă un cearceaf, să facă un colț, să fie cearceaful uniform așezat pe pat, pilotele trebuie să știm cum să le aranjăm, cum să lucrăm cu ele”.
În una dintre probe, tinerii au fost nevoiți să identifice 10 greșeli ascunse într-o cameră, cum ar fi lipsa umerașelor sau oglinda murdară. Jurații au urmărit zâmbetul, postura, dar și modul în care au fost rezolvate situațiile întâlnite în hotel.
Corespondent Știrile ProTv: „Pentru acești elevi, ospitalitatea nu înseamnă doar zâmbet și politețe, ci și viteză de reacție, atenție la detalii și capacitatea de a găsi soluții rapid și multă muncă. Pentru cel mai bun dintre ei, următoarea oprire ar putea fi Japonia, acolo unde va concura alături de tineri din întreaga lume”.
În plus, această competiție este și primul pas spre o carieră în turism și ospitalitate.
Cătălina Apostol - elevă concurentă: „Da, cred că mi s-ar potrivi un job ca acesta. Îmi place foarte mult să ajut oameni, să-i descopăr, să văd cum sunt ei”.
Organizatorii spun că astfel de concursuri îi ajută pe elevi să facă mai ușor trecerea de la școală la primul loc de muncă.