Într-o zonă din Muntenia se află peste 600 de soiuri de lalele. Sute de oameni merg să le admire. „Nu se găsesc în florării”

×
Publicitate

La mai puțin de o sută de kilometri de Capitală, între județele Argeș și Dâmbovița, la Pătroaia Deal se află 600 de soiuri de lalele care înfloresc pe 30.000 de metri pătrați de câmp.  

Femeie: „Este îndrăgostit de flori și de plimbările în natură și am ales să îl aducem și pe el să vadă cum arată o fermă de lalele, prima data și pentru el și pentru noi.”

„Sunt atât de multe și varietăți atât de multe cum n-am văzut până acum. Mi se par ireale.”

„Parcă nu mă satur, e și mireasma asta și culorile, totul e superb. Cred că am sute de poze făcute și cu camera, cu telefonul.”

Cei 1.5 milioane de bulbi au fost plantați automatizat.

Gabi Popa, organizator: „Acum 3 ani am plantat la noi în curte, la o intersecție de străzi, cred că vreo o mie de bulbi, o grădiniță mică. Și oamenii veneau, se opreau la gard să se uite. Și atunci am zis, de ce nu? Nu toată lumea poate să meargă în Olanda să vadă expoziția”.

Camelia Ivanov, organizator: „Totul s-a plantat în patru săptămâni, automatizat. Sunt 30.000 de metri pătrați de flori. Fiecare are numele ei, oricine știe la ce se uită.”

„Sunt niște specimene mai rare care nu se întâlnesc în florării. Sunt altele pe care nu le vezi la culoare, un mov așa pal n-am văzut niciodată în florării.”

„Mi-am dorit foarte mult să ajung la Keukenhof în Olanda și încă n-am ajuns, așa că sunt la Keukenhof din România.”

Festivalul lalelelor ține până pe 12 mai. Un bilet costă 30 de lei, iar iubitorii de flori pot lua și acasă, tot contracost.

Și la Orheiu Bistriței din Bistrița-Năsăud, vedeta zilei, laleaua pestriță, a atras vizitatori.

„Am venit special. Extraordinar, chiar extraordinar și e un lucru deosebit.”

„Arată extraordinar, un model, o textură pe petale cum nu am mai văzut până acum nicăieri.”

Laleaua pestriță, protejată prin lege, rămâne înflorită până la sfârșitul lunii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62439511
Cubul Rubik, mânuit cu dibăcie la un concurs în Iași. Arbitru: „Vin de oriunde să participe”
Dacă pentru unii este un joc, pentru alții reprezintă o adevărată problemă de matematică, ba chiar un sport. Vorbim despre cunoscutul cub Rubik.  
62439509
Descoperirea spectaculoasă făcută de un bărbat din Mureș. Ce a găsit într-o pădure
Unelte vechi de aproximativ șase mii de ani au fost scoase la lumină datorită unui căutător de comori din Mureș.
62439507
Un programator a creat un dispozitiv care oprește boxa vecinului său, mare iubitor de reggaeton
Sătul de muzica pe care vecinul său o asculta mereu la ore nepotrivite, un programator argentinian a inventat un dispozitiv care i-a rezolvat problema.