Grindina și seceta au făcut ravagii în livezile de peri din România. Ce spun producătorii

×
Publicitate

Grindina şi secetă au distrus şi perele de anul acesta, aşa că producţia este mică şi de proastă calitate.

Un producător din Iaşi spune că în anii buni scotea şi 5 tone de pere de pe jumătate de hectar. Anul acesta însă secetă i-a ruinat afacerea.

Doina Herea, producător: "Au crescut mai mici, au şi viermi, pentru că insecta caută şi ea apă, dacă e secetă. Avem probleme şi la piaţă cu ele dacă sunt mărunte, lumea caută pere mari".

Şi în Dâmboviţa, la Voineşti, pomicultorii număra pagubele. Aici fructele au fost lovite şi de grindină.

Dan Ionescu, pomicultor: "Au fost practic sparte, s-au cicatrizat, au rămas deformate, pere care nu se pot comercializa sub nicio formă".

Într-o livadă din Prahova perii uscaţi sunt gata să se frângă sub greutatea fructelor.

Aici oamenii au de cules cam 3-4 mii de kilograme la hectar. Doar că nici belşugul nu îi încântă. Gospodarii spun că nu au unde să vândă perele astfel că mare parte din producţie este transformată în ţuica şi palincă, iar perele care cad din pom ajung hrană pentru animale.

Gabriela Micu, fermier: "Para culeasă acum pentru a o lua să îşi facă ţuica nu îţi dă mai mult de un leu pe kg sau 0,60 de bani. Ca să i le şi culegi să i le pui la saci să plăteşti oameni, oameni îţi ia 1 milion la zi, adică 100 de lei le dai mâncare, băutură".

În judeţul Bistriţa-Năsăud nu mai sunt livezi cu peri. Doar parcul cu peri seculari de pe Dealul Cocoșului mai are în jur de 800 de pomi, din 20 de soiuri româneşti. Încă dau rod, iar specialiştii spun că secretul a stat în distanţă mare dintre ei şi în curăţarea frecventă. Perele de aici au stârnit inclusiv curiozitatea străinilor.

Inginer Mihai Bilegan, responsabil parc tematic: "Participăm la întâlnirea pomologilor, un simpozion care are loc în Europa, de data asta va fi în Alascia, Franţa".

Ioan Zăgrăi, director staţiuni de cercetare pomicolă Bistriţa: "Dacă ne uităm pe piaţă, preţul la pere este mai mare decât la măr, dacă sunt pierderi masive provocate de boli sau dăunători şi care nu pot fi controlate de fermier atunci sigur că renunţă."

Statisticile europene arată că, în România, s-au făcut doar 13 mii de tone de pere anul acesta. Ţările care stau cel mai bine sunt Italia, Spania, Olanda şi Portugalia. Potrivit datelor Eurostat în 2019 am importat mere, pere şi gutui proaspete în valoare de 64,5 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62147976
Povestea tragică a unei mirese care a murit la câteva zile după nuntă. Medicii i-au spus că are doar un neg pe picior

O tânără de 23 de ani din Australia, Ashleigh Simrajh, a murit la câteva zile după ce s-a căsătorit, după ce medicii i-au diagnosticat greșit un neg care îi apăruse pe picior.

62147926
O mașină s-a răsturnat după ce un șofer de 63 de ani ar fi depășit periculos un alt autoturism

Patru oameni au fost răniți, marți, pe drumurile din județul Dâmbovița, în mai multe accidente de circulație.

62147924
Grav accident provocat de un șofer care ar fi făcut o criză epileptică. Ce spun însă martorii

Un accident neclar s-a produs, marți seară, în comuna Bistra, din județul Alba.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.