De cele mai multe ori, motivul este același: confundarea opririi cu staționarea. Deși par asemănătoare, cele două noțiuni sunt definite clar în legislație. Cunoașterea diferențelor dintre ele te poate ajuta să eviți amenzile și alte probleme în trafic. Iată care este diferența dintre oprire și staționare, astfel încât să eviți o amendă usturătoare.
Oprire vs. staționare conform Codului Rutier
Mulți șoferi folosesc termenii „oprire” și „staționare” ca și cum ar însemna același lucru. În realitate, Codul Rutier face o diferență clară între cele două, iar această diferență poate conta atunci când primești o amendă.
Potrivit Codului Rutier, oprirea înseamnă imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public pentru cel mult 5 minute.
Dacă mașina rămâne pe loc mai mult de 5 minute, situația nu mai este considerată oprire, ci staționare.
Există însă două situații în care limita de 5 minute nu se aplică:
• când oprești pentru ca o persoană să urce sau să coboare din mașină, atât timp cât nu încurci circulația;
• când un autovehicul cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone livrează produse alimentare către magazine, pe durata necesară efectuării livrării.
Staționarea reprezintă imobilizarea voluntară a unui vehicul pentru mai mult de 5 minute.
Dacă lași mașina pe marginea drumului și pleci pentru câteva minute la cumpărături sau la bancă, cel mai probabil vehiculul este în staționare, nu în oprire.
Codul Rutier precizează că parcarea este o formă de staționare realizată în locuri special amenajate sau semnalizate pentru acest scop.
Cu alte cuvinte, orice parcare este o staționare, dar nu orice staționare este și o parcare.
Atunci când oprești sau staționezi pe partea carosabilă, mașina trebuie așezată cât mai aproape și în paralel cu marginea drumului, pe un singur rând, dacă indicatoarele sau marcajele rutiere nu prevăd altfel.
În cazul motocicletelor fără ataș, mopedelor și bicicletelor, acestea pot fi oprite sau staționate câte două, una lângă alta.
Dacă un vehicul este staționat neregulamentar, poliția rutieră poate dispune ridicarea acestuia.
Mașina va fi transportată și depozitată într-un spațiu special amenajat, iar toate cheltuielile pentru ridicare, transport și depozitare vor fi suportate de proprietarul sau deținătorul vehiculului.
Codul Rutier mai prevede că situațiile în care oprirea, staționarea și parcarea sunt permise sau interzise sunt stabilite prin regulamentul de aplicare a legislației rutiere.
Ce este oprirea voluntară și în ce condiții este permisă
Oprirea voluntară este una dintre cele mai întâlnite manevre în trafic, însă mulți șoferi o confundă cu staționarea. Potrivit Codului Rutier, oprirea înseamnă imobilizarea voluntară a unui vehicul pentru cel mult 5 minute. Dacă mașina rămâne pe loc mai mult de 5 minute, situația este considerată staționare.
Parcarea este diferită de ambele și reprezintă staționarea vehiculului într-un loc special amenajat sau semnalizat pentru acest scop.
Când nu este considerată oprire
Există situații în care imobilizarea mașinii nu este considerată oprire, chiar dacă vehiculul stă pe loc:
• când oprești pentru ca pasagerii să urce sau să coboare din mașină, fără să încurci circulația;
• când un autovehicul cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone livrează produse alimentare către magazine.
În cazul celorlalte autovehicule care transportă marfă, intervalele în care este permisă oprirea sau staționarea pentru livrări sunt stabilite de autoritățile locale și administratorul drumului, cu avizul Poliției Rutiere.
Unde este interzisă oprirea voluntară
Codul Rutier interzice oprirea în mai multe locuri, printre care:
• în zona indicatorului „Oprirea interzisă”;
• pe trecerile la nivel cu calea ferată și la mai puțin de 50 de metri înainte și după acestea;
• pe poduri, viaducte, pasaje și sub pasaje;
• în curbe și în alte locuri unde vizibilitatea este mai mică de 50 de metri;
• pe trecerile de pietoni și la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea;
• în intersecții și în sensurile giratorii;
• la mai puțin de 25 de metri de colțul unei intersecții, dacă nu există marcaje continue;
• în stațiile mijloacelor de transport în comun și la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea;
• în dreptul unui alt vehicul oprit, dacă este îngreunată circulația;
• în dreptul marcajului continuu, dacă ceilalți șoferi ar fi obligați să îl încalce;
• în locurile unde este acoperit un indicator rutier sau un semafor;
• pe sectoarele de drum îngustat ori unde sunt indicatoare privind prioritatea de trecere;
• pe pistele pentru pietoni sau biciclete și pe benzile rezervate unor categorii de vehicule;
• pe liniile de tramvai sau de cale ferată industrială și la mai puțin de 50 de metri de acestea, dacă este împiedicată circulația vehiculelor pe șine;
• pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale europene;
• pe trotuar, cu excepția locurilor special amenajate și semnalizate;
• în locurile unde depășirea este interzisă.
Respectarea acestor reguli este importantă nu doar pentru evitarea amenzilor, ci și pentru siguranța tuturor participanților la trafic.