Ghețarul de la Scărișoara, printre cei mai mari din lume, se topește într-un ritm accelerat | GALERIE FOTO

×
Publicitate

Ghețarul de la Scărișoara, din Munții Apuseni, cel mai mare ghețar subteran din țară și printre cei mai mari din lume, se topește într-un ritm accelerat.

Încălzirea globală afectează aceste formațiuni de gheață, iar în cazul celei de la Scărișoara într-un an topirea la suprafață a fost cât în zece, avertizează cercetătorii din Cluj. Anual, peste 100.000 de turiști din toată lumea coboară în adâncul pâmăntului pentru a vedea uriașul bloc de gheață.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara adăpostește un bloc de gheață uriaș de peste 120.000 de metri cubi și măsoară în unele locuri chiar și 36 de metri grosime. Cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă din Cluj-Napoca au constatat că stratul de gheață de la suprafață s-a topit rapid, mai ales în ultimii ani, din cauza încălzirii globale. Topirea la suprafață ar fi acum de peste 20 de cm, față de alte perioade, când nu depășea 3 cm.

Cristian Ciubotărescu, președinte Asociația Speologică Sfinx Gârda: „Acum 30 de ani un buștean care are o vechime de circa 1.000 de ani era aproape complet acoperit de gheață, în prezent este ieșit din gheață. Lângă blocul de gheață unde se formează diferite formațiuni stalactite, stalagmite, acum 30 de ani dimensiunea lor era 4-5 metri, acum ajung pe la 2-3 metri”.

Diferență semnificativă este și în Rezervația mare.

Silviu Constantin, speolog: „Este un echilibru foarte fragil, suntem la o temperatură un pic sub 0 grade, undeva la -4, -5 grade. Dacă echilibrul acesta se strică, dacă ajungem ca echilibrul să fie peste 0, pierdem gheața. Acum evident, toată lumea știe și vede că nu mai sunt iernile care au fost. Gheața nu înseamnă un mare bloc de gheață, sunt stalagmite de gheață foarte frumoase, practic se duce o parte din atractivitatea peșterii, asta presupune scăderea numărului de turiști”.

Primele date despre această peșteră, un spectacol unic al naturii, sunt din urmă cu un secol. În urma studiilor, s-a constatat că blocul de gheață are peste 10.000 de ani vechime.

Cosmin Dobra, ranger Parcul Natural Apuseni: „Ea se află la o altitudine de peste 1.165 de metri. Ca și date despre ghețar, primele însemnări apar în 1921, de când se colectează date din peșteră”.

Turiștii coboară peste 200 de trepte.

Turistă: „O experiență plăcută aici și merită să vină oricine să viziteze, locul e superb”.

Turist: „E incredibil cum natura care e lăsată în pace poate să creeze asemenea peisaje”.

Turiști: „Nu mă așteptatm să fie atât de rupt de realitatea cotidiană, e cu totul altceva, e un loc mai sălbatic decât mă așteptam”.

Anual, Peștera de la Scărișoara este vizitată de aproape 100 de mii de turiști.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62339805
A fost inventată bicicleta cu roți pătrate și este complet funcțională | VIDEO

De la bicicleta cu pantofi în loc de roți la cele electrice pe care le puteți folosi pe apă, mai multe tipuri de astfel de vehicule au fost inventate de-a lungul anilor.

62339402
Ce înseamnă dezvoltarea personală, ce rol are în viața noastră și care sunt beneficiile?

Cu siguranță ai auzit de multe ori vorbindu-se despre dezvoltarea personală și despre modul în care te poate ajuta să duci o viață mai împlinită.

62339721
Stațiunile de pe Valea Prahovei au început să se anime. Dar încă mai sunt locuri libere pentru cazare

Stațiunile de pe Valea Prahovei și pensiunile Transilvaniei au început să se anime. După orele lungi petrecute în coloană, pe drum, turiștii au ajuns, în sfârșit, să se bucure de aer curat, de natură și locuri pitorești.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.