Fost primar, acuzat că ar fi luat acasă aragazul primăriei după ce a pierdut alegerile

62174423
Shutterstock

Fostul primar al comunei Butea din Iași, Gheorghe Milia, a fost acuzat că, după pierderea alegerilor locale din 2016, a plecat din funcţie cu mai multe bunuri din proprietatea primăriei.

În august 2016, poliţia din Târgu Frumos a fost sesizată că Milia a sustras mai multe bunuri, printre care „un aragaz, un arzător, un calculator, un laptop şi două bidoane de 40 kg soluţie curăţenie”  ce aparțineau primăriei, transmite Ziarul de Iași.

Judecătorii din Paşcani l-au condamnat pe Milia la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendare. Sentinţa a fost pronunţată pe 15 decembrie anul trecut, iar o săptămână mai târziu fostul primar a declarat apel împotriva ei.

Acum, procesul a ajuns la Curtea de Apel, iar magistrații au stabilit un prim termen de judecată pe 9 martie.

Cele două bidoane cu substanţe pentru curăţenie, în valoare totală de 1.950 lei, au fost date, fără acte, parohiei „Sf. Treime” din localitate.

Pentru celelalte bunuri, porcurorii au constatat că nu există probe că ar fi fost însuşite de fostul primar.

Astfel, a fost întocmit un alt dosar penal, Milia fiind trimis în judecată în martie 2020 doar pentru cele două bidoane predate parohiei.

Milea a candidat la locale și în 2020, fiind surclasat de Anton Anti, candidat PSD.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62174386
Un bolnav în stadiu terminal s-a căsătorit cu iubitul de Valentine`s Day iar acum ia avionul privat ca să moară în Elveția

Un bărbat care suferă de cancer terminal s-a căsătorit cu alesul său chiar de Valentine`s Day și nu își dorește decât să moară în pace. Refuză totuși să o facă acasă, astfel că va merge la o clinică de sinucidere asistată în Elveția.

62174359
Un meteorolog din Marina SUA și-a recuperat portofelul pierdut în urmă cu 53 de ani în Antarctica

Paul Grisham, meteorolog pensionat din Marina americană, și-a recuperate portofelul pierdut în Antarctica în urmă cu 53 de ani, în anul 1968.

62174352
Raport Europol. A scăzut prețul asasinatelor plătite în Europa

Costul crimelor plătite a scăzut în Europa, pentru că asasinii au tarife mai mici. Acest lucru se datorează înmulțirii violențelor bandelor de cartier, arată un raport al Europol.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.