Fosile vechi de 773.000 de ani, descoperite în Maroc. Indicii noi despre originile lui Homo sapiens
O descoperire arheologică realizată într-o peșteră din Maroc aduce date esențiale despre originile speciei umane.
Oase și dinți fosilizați, cu o vechime estimată la aproximativ 773.000 de ani, indică existența unor oameni arhaici care ar putea fi strămoși apropiați ai lui Homo sapiens, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature și citat de Reuters, arată Agerpres.
Rămășițele – mandibule aparținând a doi adulți și unui copil mic, alături de dinți, un femur și mai multe vertebre – au fost descoperite în peștera Grotte a Hominidés, situată într-un sit arheologic din orașul Casablanca. Analiza sugerează că peștera a fost, în principal, o vizuină pentru prădători, iar urmele de mușcături identificate pe femur indică faptul că unul dintre indivizi ar fi fost atacat sau devorat de o hienă.
Informații cheie pentru evoluția hominilor
Cercetătorii consideră că fosilele aparțin unei forme evoluate de Homo erectus, specie arhaică apărută în Africa în urmă cu aproximativ 1,9 milioane de ani și răspândită ulterior în Eurasia. Oasele și dinții prezintă un amestec de trăsături primitive și moderne, oferind informații-cheie despre o perioadă slab documentată a evoluției homininilor, cuprinsă între un milion și 600.000 de ani în urmă.
Potrivit specialiștilor, populația identificată în Maroc ar fi trăit chiar înainte de separarea evolutivă care a dus, pe de o parte, la apariția lui Homo sapiens în Africa și, pe de altă parte, la neanderthalieni și denisovani în Eurasia.
„Aș fi precaut în a-i numi ‘ultimul strămoș comun’, dar sunt plauzibil foarte aproape de populațiile din care au derivat ulterior Homo sapiens, neanderthalienii și denisovanii”, a explicat paleoantropologul Jean-Jacques Hublin, de la Collège de France și Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară, autor principal al studiului.
El a subliniat că fosilele evidențiază un „mozaic de trăsături primitive și derivate”, caracteristic unei etape de diferențiere evolutivă deja în curs, confirmând totodată rădăcinile profund africane ale liniei Homo sapiens.
Importanța descoperirii arheologice este cu atât mai mare cu cât cele mai vechi fosile cunoscute de Homo sapiens, vechi de aproximativ 315.000 de ani, au fost găsite tot în Maroc, la situl Jebel Irhoud.
Datate prin semnătura magnetică a sedimentelor
Datarea fosilelor din Grotte a Hominidés a fost realizată prin analiza semnăturii magnetice a sedimentelor, metodă care a permis cercetătorilor să stabilească poziția acestei populații în arborele genealogic al umanității. „Stabilirea vârstei a fost esențială pentru interpretarea materialului”, a precizat Hublin.
Rămășițele au fost conservate în condiții excepționale, fiind acoperite de sedimente fine, iar intrarea peșterii a fost sigilată de o dună de nisip. În interior au mai fost descoperite sute de unelte din piatră și mii de oase de animale.
Fosilele din Maroc sunt aproximativ contemporane cu cele descoperite la Gran Dolina, lângă Atapuerca, în Spania, asociate speciei arhaice Homo antecessor. Anumite trăsături comune între cele două seturi de fosile sugerează posibile legături între populații, poate prin contacte intermitente în zona Strâmtorii Gibraltar.
Homininii din această perioadă aveau proporții corporale similare cu cele ale omului modern, însă un volum cranian mai mic. Mandibula copilului, aparținând unui individ de aproximativ 1–1,5 ani, este completă, în timp ce mandibulele adulților sunt una aproape întreagă, cealaltă parțială. Diferențele de robustețe sugerează că aparțineau unui bărbat și unei femei.
Deși capabili să vâneze, acești oameni trăiau într-un mediu periculos, în care deveneau adesea pradă pentru carnivorele de mari dimensiuni. „Peștera pare să fi fost utilizată în principal de carnivori, iar homininii o ocupau doar ocazional”, a explicat Hublin, precizând că lipsa urmelor de mușcături pe mandibule nu exclude consumarea altor părți ale corpului de către hiene sau alți prădători.
