Iar de joi, se deschide stațiunea Nibiru, cea mai mare destinație de distracție din Europa.
Selly, organizator Beach, Please!: „Au fost cinci nopți extraordinare și suntem atât de bucuroși că am avut 30.000 de turiști străini în România, că am avut în total 155.000 de participanți și că n-am avut absolut niciun incident.”
Prezentator PROTV: „Ce consideri că n-a mers și merge îmbunătățit pentru anul viitor?”
Selly: „Uite, mereu parcarea poate fi mai bună. Noi avem zone care sunt și asfaltate, avem lumină, dar mereu poți să asfaltezi mai mult, mereu poți să ai mai multă lumină. Am avut o zi de ploaie și a fost un pic de noroi în parcare. Ceva firesc să se întâmple, că nu poți să controlezi vremea, dar în rest a fost o ediție superbă, minunată. Cred că acest lucru se vede și de către părinți, și de către alt public, care pentru prima dată a zis: „Da, chiar e un eveniment care e în regulă din toate punctele de vedere și copiii mei au fost acolo, s-au distrat în siguranță”. A fost minunat, adică mi se face pielea de găină, sincer, când mă gândesc ce zile superbe au fost și acum, pentru noi, continuă. Aceeași suprafață de 210.000 m² amenajată la Costinești, pe care o folosim la Beach, Please!, acum o deschidem pentru toată lumea la Nibiru, practic această stațiune, și accesul e gratuit. De pe 16 deschidem și o să fie foarte tare.”
Prezentator PROTV: „Ce va fi la Nibiru? Cui i se adresează Nibiru?”
Selly: „Dacă Beach, Please! este un eveniment care se adresează preponderent tinerilor între 18 și 25 de ani și acolo sunt, la fel, toți tineri, Nibiru se adresează în mod special familiilor.
Practic este aceeași locație, dar cu total alte genuri muzicale și cu mult mai mult accent pe această zonă de atracții și experiențe, cum ar fi, spre exemplu, show aviatic cu Șoimii României și cu baloane, cu parașutiști, cu fanfară, cu artiști din anii '90, anii 2000, artiști care au piese care sunt și în ziua de astăzi ascultate și supercunoscute și, practic, noi ce ne dorim este să avem o destinație în care omul, după ce stă ziua la plajă și s-a terminat cu plaja, apune soarele, întrebarea e: «Unde mă duc? Ce fac?» pe litoral. Nu sunt multe opțiuni unde poți să-ți petreci timpul seara sau alte opțiuni accesibile. Noi aici, cu o consumație minimă de 25 de lei, avem o ofertă imbatabilă cu acrobați, dansatori, cei mai mari artiști români, artiști internaționali. În fiecare zi se va întâmpla ceva acolo, de luni până duminică, nu există pauze.
Deci joia asta, pe 16 iulie, deschidem și absolut tot ce s-a văzut la festivalul Beach, Please! – promenadă, restaurante, activări, parc de distracții, loc de joacă – devine deschis în continuare, dar de data asta e cu alt gen muzical, e pentru toată familia și o să fie o treabă foarte frumoasă. Și uite, dacă la Beach, Please!, spre exemplu, pentru că e un festival mare, poți să mergi doar dacă ai peste 14 ani și dacă ai între 14 și 15 ani ești însoțit de părinte, aici, pe Promenada Nibiru, nu există limită de vârstă. Dacă ai sub 15 ani, trebuie să fii însoțit de părinte, dar poți să vii inclusiv cu copil în cărucior. Pe lângă asta, dacă la Beach, Please! am avut 155.000 de persoane și atunci automat ai un pic de aglomerație, trebuie să preplanifici din timp la ce oră o să mergi, o să stai în trafic. La Nibiru noi așteptăm undeva între 40.000 și 50.000 de persoane pe zi, deci de trei ori mai puțin. Asta înseamnă o atmosferă mai aerisită, înseamnă un loc mai bine închegat și mai aerisit. Beach, Please! a fost testul suprem, dacă locația face față și n-am avut probleme cu 155.000 de oameni. La Nibiru va fi o experiență minunată.
La ora 18:00 deschidem, până la ora 4:00 dimineața stăm. Este o locație de seară. Noi nu ne propunem să înlocuim plaja. Noi nu avem acolo o plajă. Noi suntem la o stradă distanță de plajă. Suntem pe o suprafață amenajată de 210.000 m², cu restaurante, cu promenadă, cu lumini, cu absolut tot ce trebuie.”
Prezentator PROTV: „Loc de dans aveți acolo?”
Selly: „Avem o piațetă centrală cu un ecran imens pe care sunt proiecții și vine acolo un DJ și este efectiv un loc gândit special ca să se danseze.”
Prezentator PROTV: „Ce genuri muzicale se ascultă la Nibiru?”
Selly: „Începem acum pe 16-19. Avem un festival care se cheamă Galaxia, care este cu muzică latino-reggaeton, însemnând artiști din America de Sud și America Centrală, însemnând exact muzica latino pe care românii o iubesc. După aceea avem un festival de muzică electronică, după aceea un festival de muzică K-pop.
Avem un festival rock, avem un festival retro, care este pentru muzica anilor 2000, hip-hop. În total sunt peste 500 de artiști. Însă o chestie frumoasă pe care noi o facem este că și fără un bilet suplimentar, doar cu acești 25 de lei de consumație minimă, doar cu această sumă vezi foarte mulți artiști români și vezi un spectacol de 5 ore pe scena centrală, care e deschisă pentru toată lumea, în care coboară acrobați de pe o macara pe scenă. E totul coordonat de Răzvan de la Opera Română, care e omul din spatele musicalurilor „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia”. E un director artistic incredibil de bun și de capabil. Nu e vorba că vine Delia sau Inna, Smiley, show-urile pe care ei le au, costume, figurație, butaforii sunt unice și nu se văd decât la noi și le poți vedea gratuit. Asta e cel mai frumos.
16 iulie. Mai sunt două zile și Costineștiul are, practic, un nou loc de distracție care, credem noi, atrage oameni de peste tot.”