În mod grăitor, parada a fost deschisă de aproximativ 500 de soldaţi din statele membre ale coaliției care sprijină Ucraina. România a fost reprezentată de un detașament din cadrul Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul.
Nicușor Dan, președintele României: „Este un mesaj de unitate, iar din partea României față de Franța, cu atât mai simbolic, pentru că este o țară care de-a lungul istoriei ne-a ajutat în multe momente importante.”
În acest an, defilarea de Ziua Franței a fost concepută să ilustreze reînarmarea strategică a Franței printr-o interacțiune dinamică între trupele de la sol și din aer, menită să sugereze realitatea câmpului de luptă.
Pentru a pune în evidență „credibilitatea operațională” a Franței, care a decis o dublare a bugetului apărării în decurs de zece ani, evenimentul a avut o amploare record. Peste 6.700 de militari au bătut pasul de defilare, în uniforme noi.
De asemenea, numărul vehiculelor motorizate, în proporție covârșitoare exemplare de ultimă generație, a fost cu o treime mai mare decât anul trecut. 130 de elicoptere și avioane militare au împânzit cerul Parisului, față de numai 70 - anul trecut.
Parada a atras un public deosebit de numeros, în pofida căldurii. Măsurile de securitate au fost adecvate. Pentru prima dată, cei dornici să asiste la defilare s-au înregistrat în prealabil pe o platformă, care le-a generat câte un cod QR nominal. Peste 9.000 de polițiști, jandarmi și pompieri au fost desfășurați în centrul capitalei franceze pentru a asigura buna desfășurare a paradei.
Luni, cuplul prezidențial francez a oferit o recepție șefilor de stat ori de guvern care au participat în cursul după-amiezii la reuniunea Coaliției de Voință în sprijinul Kievului.
În miez de noapte, cerul Parisului a fost luminat de un impresionant spectacol cu drone și artificii. În acest an, atât recepția de la Palatul Élysée, cât și focul de artificii au fost organizate cu o zi mai devreme, pentru a nu umbri comemorarea a zece ani de la atentatul terorist de la Nisa. Pe 14 iulie 2016, un camion a intrat cu viteză în mulțimea adunată pentru festivitățile de Ziua Națională. 86 de oameni au murit atunci și 450 au fost răniți.
Corespondent Știrile ProTV: „Mă aflu pe Champs-Élysées, la câteva sute de metri distanță de Arcul de Triumf. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Manifestațiile vor începe la ora 10:00 și vor fi deschise de președintele Franței, Emmanuel Macron.
Se anunță o paradă grandioasă. Are și o temă în acest an: trezirea strategică a Europei. Nu este greu de înțeles acest nume. Franța vrea să demonstreze că Uniunea Europeană este unită și că își poate face față împreună provocărilor militare și de securitate pe care le avem cu toții în această perioadă.
14 iulie este o zi importantă pentru Franța. În 1789 a fost căderea Bastiliei și momentul care a marcat începutul Revoluției Franceze, care ne-a dat valorile: libertate, egalitate, fraternitate. Aceste cuvinte le-am văzut aseară scrise pe cerul Parisului cu drone. Așadar, tehnologia a fost prezentă aici, la Paris. După cum vă spuneam, parada va începe la ora 10:00. Forțe impresionante vor fi în acest an: 80 de avioane, 33 de elicoptere. Pe jos vor defila aproape 7.000 de femei și de bărbați. Coloana motorizată va reuni 315 vehicule, dintre care 98 de motociclete, iar Garda Republicană va participa cu 193 de cai.
La manifestații va fi prezent și președintele României, Nicușor Dan. El a venit încă de ieri pentru a participa la Coaliția de Voință. Este acea coaliție care, prin sprijin consolidat, sprijină Ucraina. El va fi prezent, așadar, astăzi, aici, pe Champs-Élysées, în tribuna oficială. De altfel, toate statele membre care au participat la Coaliția de Voință vor avea astăzi la defilare detașamente de militari. Din partea României va defila un detașament de onoare al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și va fi chiar în deschiderea paradei. Noi vă vom ține la curent cu ce se va întâmpla aici”.