Delfinii din Marea Neagră, în pericol. Peste 200 de exemplare au eșuat anul trecut pe plaje

×
Publicitate

Bilanţ îngrijorător, la malul mării. Numărul delfinilor eșuați anul trecut pe plajele noastre a depășit 200, cel mai mare din ultimele două decenii.

De vină ar fi operațiunile militare din Marea Neagră, traficul de nave de război, exploziile, dar și plasele pescarilor, din care mamiferele nu mai pot ieşi.

Situația este dramatică și pe coastele Turciei și Bulgariei. Aşa că biologii străini cer un culoar special, care să nu fie bombardat, și unde delfinii să se poată hrăni în liniște, departe de pericole.

De peste patru ori a crescut numărul delfinilor eșuați pe plajele noastre anul trecut, față de 2021. Cele mai multe cetace găsite pe țărm, adică peste 160, erau marsuini.

Costin Timofte, Biolog ONG Mare Nostrum: „203 exemplare au fost înregistrate la țărmul românesc. Avem o pondere destul de mare în ceea ce privește numărul delfinilor prinși în plasele de pescuit și anume 40."

Recordul negativ a fost înregistrat anul trecut în luna mai când pe o singură plajă în Delta Dunării au fost găsiți 26 de delfini eșuați."

Principala cauza ar fi conflictul militar din Ucraina, spun biologii.

Adrian Bîlbă, biolog: „Sonare, explozii, sunete noi cu care nu sunt obișnuiți. Toate astea îi sperie, îi duce din locurile de hrănire unde știau că găsesc pește, unde știau unde să caute și ce găsească și ajung în zone noi unde nu se descurcă.”

Au fost descoperite și mamifere rănite de explozii - pe tot țărmul Mării Negre. În Turcia și Bulgaria, au fost găsiți aproape 600 de delfini eșuați, mulți dintre ei cu arsuri și leziuni grave.

Bayram ozturk, președintele Turkish Marine Research Foundation: „Nu s-a mai întâmplat așa ceva în Marea Neagră. Avem nevoie de zone care să nu fie bombardate. Un fel de coridoare ecologice. Dacă facem asta, ar putea fi un exemplu bun.”

În România, cei care vor să ajute biologii să protejeze delfinii pot adopta unul. Taxa este de 100 de lei pe an.

Lavinia Voiculescu, ONG Mare Nostrum: „Ne ajută destul de mult, ținând cont că toate fondurile pe care le primim din această sponsorizare sunt folosite exclusiv pentru monitorizările delfinilor - fie terestre, fie acvatice. În ultimii 5 ani au fost făcute 100 și ceva de adopții."

În anii '50 erau două milioane de delfini în Marea Neagră. Acum, spun specialiștii, mai sunt aproximativ 250 de mii.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62318861
Gala Seniorilor: Peste 80 de cupluri care au sărbătorit nunta de aur au fost premiate în Slatina
Dragostea durează chiar şi o jumătate de veac! Şi chiar mai mult de atât! O demonstrează 80 de cupluri din Slatina, care au spus DA unei vieţi în doi în urmă cu 50 de ani!
62318815
Peste 300 de pisici s-au întrecut pentru titlul de Miss. Cum arată câștigătoarele. GALERIE FOTO
Peste 300 de pisici s-au întrecut pentru titlul de Miss la un concurs de frumusețe felină oganizat în orașul irakian Erbil.
62318734
Suma obținută de o femeie din cerșetorie, în 30 de minute, în Alba Iulia. Spunea că este invalidă deși nu are probleme
Cerșetoria este un fenomen des întâlnit în municipiul Alba Iulia, iar reprezentanții Poliției Locale au ținut o conferință de presă în care au prezentat câteva cazuri întâlnite în oraș, potrivit Alba24.