Instanța a decis că o biserică trebuie demolată. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului

×
Publicitate

O biserică din Constanța va fi demolată după ce judecătorii au decis că a fost construită ilegal pe un trotuar.

Magistrații au constatat că lăcașul de cult, vechi de 20 de ani, nu are autorizație de construcție. Arhiepiscopia Tomisului este obligată să demoleze biserica pe bani proprii, însă reprezentanții ei vor să o mute cu totul și să atace decizia instanței, chiar dacă aceasta este definitivă și irevocabilă.

De mărimea unei case, cu sfeșnice în fața ușii, așa arată Biserica Izvorul Tamăduirii, lacaș de cult aflat pe trotuarul unui important bulevard din Constanța. Această clădire va fi demolată conform deciziei definitive a Tribunalului Constanța. Procesul de judecată a fost inițiat acum doi ani de Primăria orașului.

Deși, inițial, biserica a fost construită provizoriu, iată că se împlinesc aproape 20 ani de când clădirea stă neclintită pe unul dintre cele mai importante bulevarde din orașul Constanța. Mai mult, odată cu trecerea anilor, lăcașul sfânt a căpătat și pseudonimul "biserica de pe trotuar”.

În urma deciziei definitive, Arhiepiscopia Tomisului are la dispoziție 90 de zile pentru demolare, dar mai marii bisericii nu vor să o dărâme, ci să o mute în alt loc.

Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Tomisului: "Juridic vorbind, și deciziile definitive pot fi atacate pe căi excepționale. Vom gândi care este cea mai bună cale. Dincolo de aceasta, suntem în continuare în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluții, pentru că nici Primăria nu dorește să-și lege numele de o asemenea demolare."

Dacă biserica nu va fi demolată conform termenilor stabiliți, Primăria Constanța este autorizată să desființeze construcția care nu deține autorizație.


Cheltuielile de demolare vor fi suportate de Arhiepiscopia Tomisului fie că va demola ea clădirea, fie Primăria Constanța.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62223432
O profesoară din Constanța le-a tăiat unghiile elevelor. Nu mai are voie să intre în școală
Poveste scandaloasă la Constanța, unde o profesoară de la un liceu din oraş a fost filmată când le tăia unghiile unor eleve cu o foarfecă de croitorie.
62230492
Vodafone scoate la licitaţie primul SMS din lume. Ce se spunea în acesta
Vodafone scoate la licitaţie primul SMS din lume, care a fost transmis prin reţeaua sa acum 29 de ani, când un angajat al companiei, Richard Jarvis, a primit pe 3 decembrie 1992, la petrecerea de Crăciun, un mesaj de doar 15 caractere: ”Merry Christmas”.
62230406
Universitatea din București a dat 6,5 milioane de euro pe o clădire. De ce este importantă
Cu o istorie de peste 160 de ani, clădirea care găzduiește Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a intrat în posesia Universității din Bucureșți. Instituția a plătit aproape 6,5 milioane de euro pentru imobilul din centrul Capitalei.