Cum se eliberează certificatul de naștere. Acte necesare și procedurile legale

62352555
Shutterstock

Un certificat de naștere este un document oficial emis de autoritățile statului care atestă nașterea unei persoane. Este considerat un document esențial pentru a dovedi identitatea și cetățenia cuiva.  

Certificatul de naștere conține informații precum numele de naștere al persoanei, data și locul nașterii, numele părinților și, în unele cazuri, alte detalii relevante.

Certificatul de naștere este necesar într-o varietate de situații, inclusiv pentru înregistrarea oficială a unei persoane la autoritățile guvernamentale, obținerea unui pașaport, încheierea căsătoriei, obținerea unui permis de conducere, înregistrarea la școală sau la universitate, obținerea de beneficii sociale și multe altele.

Iată ce trebuie să faci ca să obții certificatul de naștere, fie că este vorba despre un nou-născut sau despre cazul în care ți-ai pierdut actul.

În ce condiții se eliberează certificatul de naștere

Există câteva situații în care se poate elibera certificatul de naștere. Acesta se eliberează titularului sau reprezentantului legal al acestuia (părinți), dar se poate elibera și altor persoane prin împuternicire avocațială sau procură specială autentificată, în țară, de către un notar public sau în străinătate de către oficiul consular român.

Acte necesare pentru certificatul de naștere

Pentru a obține certificatul de naștere pentru un nou-născut ai nevoie de următoarele acte:

- Cerere declarație domiciliu copil (AICI)

- Cerere declarație încuviințare nume copil (AICI)

- Cerere declarație nume copil (părinți căsătoriți cu nume de familie diferit) - AICI

- Cerere tip – declarație recunoaștere copil înregistrare copil AICI

Cererile se completează cu majuscule și se tipăresc obligatoriu față-verso.

Dacă părinții sunt căsătoriți:

Certificatul medical constatator al nașterii întocmit pe formular tip cu numărul de înregistrare, data, sigiliul/ștampila spitalului, semnătura și parafa medicului în original

- Certificatul de căsătorie

- Actele de identitate ale părinților în original

- Actul de identitate al declarantului, după caz, în original

Dacă părinții au nume de familie diferite, trebuie o declarație scrisă privind numele pe care copilul îl va purta, semnat de ambii părinți în fața unui notar public.

Dacă părinții nu sunt căsătoriți și tatăl recunoaște copilul:

- Certificatul medical constatator al nașterii întocmit pe formular tip cu numărul de înregistrare, data, sigiliul/ștampila spitalului, semnătura și parafa medicului în original

- Certificatul de naștere al mamei în original

- Actul de identitate al mamei în original

- Actul de identitate al tatălui în original

- Certificatul de naștere al tatălui în original

Dacă copilul e recunoscut de către tată, ambii părinți vor completa și semna în fața ofițerului civil de stare care înregistrează nașterea, declarația din care să rezulte numele de familie pe care îl va purta copilul

Declarația privind numele de familie al copilului se scrie și semnează doar în fața ofițerului de stare privire sau a unui notar public.

Dacă mama nu este căsătorită și copilul nu este recunoscut de tată:

- Certificatul medical constatator al nașterii întocmit pe formular tip cu numărul de înregistrare, data, sigiliul/ștampila spitalului, semnătura și parafa medicului în original

- Certificatul de naștere al mamei în original

- Actul de identitate al mamei în original

- ORU – actul de identitate al declarantului în original, după caz

Dacă nou-născutul nu este recunoscut de tatăl certificatul de naștere poate fi solicitat doar de către mamă.

Termenul de declarare și înregistrare a nașterii copilului este de:

30 de zile de la naștere, pentru copilul viu

3 zile de la naștere, pentru copilul născut mort; 

24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat în termenul de 30 de zile; 

30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate/ unități sanitare

Termenele prevăzute (în afara celui de 24 de ore de la data decesului) se socotesc de la data nașterii și cuprind atât ziua nașterii, respectiv găsirea, cât și ziua în care se face declarația.

Cum se schimbă certificatul de naștere vechi

Persoanele care au nevoie să își schimbe certificatul de naștere, fie că este vorba despre un furt sau o pierdere, trebuie în primă fază să meargă la primăria unde a fost înregistrat actul sau la cea din zona în care ai domiciliul, unde vei solicita eliberarea unui duplicat.

Când mergi la primărie să ceri eliberarea unui nou certificat de naștere, trebuie să vii cu o cerere în care să scrii de ce ai nevoie de un duplicat: fie că a fost furat, pierdut sau prezintă deteriorări importante (în acest caz trebuie să vii cu exemplarul la tine ca să fie constatate deteriorările).

Totodată, ai nevoie de actul de identitate în original și copie, dar și dovada achitării taxei de timbru, la Direcția Impozite și Taxe Locale de care aparții.

De asemenea, ajută orice copie a certificatului de naștere pe care o deții.

Dacă certificatul de naștere a fost furat, trebuie să declari asta la Poliție și să vii cu reclamația.

Dacă ai pierdut certificatul sau l-ai plastifiat ori e deteriorat, se poate elibera la cerere duplicatul fără nicio taxă de eliberare.

Acte necesare duplicat certificat de naștere:

- Actul de identitate în original și copie

- Dovada achitării taxei de timbru de 2 lei la Direcția Impozite și Taxe Locale de care aparții

- Copie a certificatului de naștere (dacă ai)

- Cererea în care precizezi de ce ai nevoie de duplicat

În cât timp de eliberează certificatul de naștere

Dacă este vorba despre eliberarea unui certificat de naștere pentru un nou-născut, acesta se va elibera la un termen de 30 de zile de la solicitarea părinților.

Dacă declarația de naștere se face după trecerea unui an de la naștere, certificatul va fi eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii solicitării, dar în acest caz va fi necesar și de un aviz al serviciului comunitar județean sau al municipiului de evidență a persoanelor, pe lângă aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale pe raza căruia a avut loc nașterea.

Pentru persoanele care au solicitat eliberarea unui duplicat al certificatului de naștere prin cerere scrisă, acesta se primește în aceeași zi.

Trebuie să știi că certificatul de naștere este cel mai important act al oricărei persoane, pentru că este prima formă de identificare și de dovadă a identității.

Îți trebuie certificatul de naștere pentru a înlocui documente precum pașaport, certificat căsătorie, buletin, permis de conducere și multe altele.

Trebuie să știi și că niciun act de identitate (buletin sau certificat de naștere ori căsătorie) nu trebuie să fie plastifiat, conform legii:

„Se interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Nulitatea se constată de către ofiţerii de stare civilă, funcţionarii din cadrul D.E.P.A.B.D. sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor ori ofiţerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României”.

Totuși, dacă ai pe acasă unul dintre aceste acte plastifiate, există companii care pot să deplastifieze un document, astfel încât să nu fie nevoie să faci cereri pentru a scoate din nou actele.

Articol recomandat de sport.ro
Victorie de moral obținută de Ucraina în fața Rusiei
Victorie de moral obținută de Ucraina în fața Rusiei
Citește și...
Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului 2026. Tot ce trebuie să știe credincioșii despre Postul Sfintei Marii

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și ca Postul Sfintei Marii, este unul dintre cele mai importante posturi de peste an pentru credincioșii ortodocși. 

Salată orientală de bulgur. Rețeta răcoritoare, bogată în verdețuri, perfectă pentru cei care țin post

Bulgurul este foarte popular în Orientul Mijlociu și reprezintă un aliment de bază în această regiune de mii de ani. 

Despăgubiri de aproape 300.000 de euro pentru văduva unui pompier care a murit din cauza expunerii la azbest, în Spania

Familia unui fost pompier din Spania, care a murit din cauza unui cancer asociat expunerii la azbest, va primi aproape 300.000 de euro despăgubiri, după o decizie a instanței.

Recomandări
Seceta extremă se va amplifica în bazinul Dunării. Situația este gravă și pe alte râuri și lacuri, restricții la robinet

Căldura va amplifica seceta severă din bazinul Dunării. Sunt zone în care circulația pe fluviu este blocată din cauza nivelului scăzut al apei.

Declarațiile de avere ar putea fi din nou publice, dar cu multe informații ascunse. Ce nu vom mai putea afla

Declarațiile de avere ale demnitarilor ar putea fi din nou accesibile pentru toată lumea. Deputații au votat noua lege a integrității, care conține până la urmă, după lungi discuții, și obligativitatea publicării averilor. 

Greva continuă în unele spitale. Angajații cer garanții că legea salarizării nu le va reduce veniturile

Continuă greva în unele spitale, în timp ce altele nu au întrerupt deloc programul operator și de consultații. Premierul Ilie Bolojan a dat asigurări că, dacă va fi adoptat, proiectul legii salarizării nu va scădea lefurile din domeniul sanitar.