Cum a reușit un bărbat să-și ceară iubita în căsătorie de mai multe ori, fără ca ea să afle

62074259
Facebook.com

Un bărbat din Marea Britanie a cerut-o în căsătorie pe soția lui timp de o lună, fără ca ea să își dea seama.

Edi Okoro, în vârstă de 30 de ani, nu a planificat cererea în căsătorie perfectă, dar s-a decis să se amuze înainte de a face marele pas, informează The Sun.

„Cei care ați trecut prin asta sau cei care urmează s-o faceți, vreți să cereți în căsătorie într-un mod original. Unii planifică o cină romantică sau aranjeză un semn cu „Căsătorește-te cu mine”, însă eu improvizez și sunt spontan. Asta a fost o provocare și pentru că iubita mea știa că aveam de gând să fac asta și dacă aș fi organizat o vacanță sau o cină, și-ar fi dat seama de ce vreau să fac. Din cauza asta, am luat inelul cu mine peste tot, sperând că voi găsi un moment care să se potrivească cu spontaneitatea mea”, a povestit Okoro.

După puțin timp în care a început să ia inelul în fiecare loc, Edi s-a decis să facă un album foto cu momentele în care ar fi putut s-o ceară de soție pe iubita lui.

„Ideea asta a luat amploare, în timp ce încercam să-i fac poze cu inelul, fără ca ea să știe. Am vrut să fac cât mai mult fotografii, în diverse locuri, până urma să găsesc momentul perfect, sau până urma să fiu prins”, a mai spus bărbatul.

După câteva zile, Edi a cerut-o pe iubita lui de soție și a imortalizat momentul printr-o poză cu cei doi, femeia purtând de data aceasta inelul pe deget. De asemenea, Okoro a mai adăugat că tânăra a aflat de poze, după câteva săptămâni.

Postările distribuite pe site-urile de socializare au strâns aproape 70.000 de like-uri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62074251
Doi tineri amendați după ce au fost salvați în mod repetat din Alpii italieni

Doi excursionişti spanioli riscă o amendă usturătoare după ce serviciile de salvamont din Alpii italieni s-au mobilizat de patru ori pentru a le sări în ajutor, relatează marţi DPA.

62074235
A descoperit că are cancer după un implant contraceptiv: „Am fost îngrozită”

O femeie în vârstă de 25 de ani din Marea Britanie a povestit cum a descoperit că are cancer din cauza unui implant contraceptiv.

62074220
Ce au văzut mai mulți pasageri în avion pe timpul unui zbor. Au rămas șocați

Mai mulți pasageri dintr-un zbor al unei companii aeriene americane au surprins mai multe imagini cu un ponei în miniatură.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.