A descoperit că are cancer după un implant contraceptiv: „Am fost îngrozită”

62074235

O femeie în vârstă de 25 de ani din Marea Britanie a povestit cum a descoperit că are cancer din cauza unui implant contraceptiv.

Amy Boyle și-ar fi implantat obiectul, după ce a rămas însărcinată la vârsta de 17 ani, informează The Sun.

Boyle a povestit că nu a fost avertizată că ar putea face cancer după acest implant. Aceasta a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiu avansat, după ce a descoperit o umflătură la unul dintre sâni.

„Sunt convinsă că a fost din cauza implantului. Nu vreau să sperii tinerele, dar vreau să le avertizez să-și facă controale ale sânilor și să fie conștiente de faptul că aceste contraceptive care conțin hormoni pot crește riscul de a dezvolta cancer la sân. Îmi doresc să nu fi făcut acest implant. Mi-a ruinat viața. Am descoperit ceva ciudat la sânul stâng, în timp ce ridicam brațul. Când m-am uitat mai bine, era o umflătură de dimensiunea unei mingi de golf. Am fost îngrozită. Am simțit umflătura de acum cinci ani, însă doctorul mi-a spus că era doar un chist și că nu trebuie să îmi fac griji. Tumora pe care o aveam, conținea estrogen și hormoni, fiind un semn clar că implantul a cauzat asta”, a spus Amy.


În urma aflării diagnosticului, femeia a început să ia un tratament special și să facă ședințe de chimioterapie.

Un studiu realizat de mai mulți cercetători britanici a dezvăluit faptul că un asemenea implant poate crește semnificativ riscul de a dezvolta cancer.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62074220
Ce au văzut mai mulți pasageri în avion pe timpul unui zbor. Au rămas șocați
Mai mulți pasageri dintr-un zbor al unei companii aeriene americane au surprins mai multe imagini cu un ponei în miniatură.
62074209
Turist ucis pe o trecere de pietoni în timpul vacanţei în Grecia. Ce au văzut copiii acestuia
Un bărbat din Marea Britanie a murit, iar soția sa se află în stare gravă, după ce au fost loviți de o mașină în timpul unei vacanțe în Grecia.
62074207
Jandarm român, garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel
Un jandarm român, Sebastian Tatu, care a efectuat misiuni în Congo, Uganda, Egipt, India sau Senegal, a fost garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel.